Acasă Politic Anca Dragu, președinte al Senatului

Anca Dragu, președinte al Senatului

DISTRIBUIȚI

 157666 – 22122020 –Senatorul USR PLUS Anca Dragu a fost ales, luni seara, în funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului. Ea a obţinut 75 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”.

Social-democratul Lucian Romaşcanu, care a candidat şi el pentru această funcţie, a obţinut 51 de voturi „pentru” şi 75 de voturi „împotrivă”.

La şedinţă au fost prezenţi 133 din cei 136 de senatori şi s-au înregistrat 7 voturi nule.

Preşedintele ales al Senatului, Anca Dragu, a declarat luni seara, în plen, că îşi doreşte ca mandatul său să stea sub auspiciul noţiunii de respect, menţionând că va fi un preşedinte echidistant şi corect, fără să ţină cont de culoarea politică.

Dragu a mai precizat că îşi propune să simplifice procedurile birocratice din Senat, prin creşterea gradului de digitalizare, adăugând că dreapta politică şi Parlamentul trebuie să se adapteze la „vremurile ce sunt în schimbare”.

”Mă aflu aici, în faţa dumneavoastră, într-o ipostază în care s-au mai aflat 46 de persoane, atâţia preşedinţi având Senatul din 1864 de la înfiinţare şi până astăzi. Astăzi este o premieră, asistăm la un moment unic în istoria României, prima zi în care preşedintele Senatului – cel de-al doilea om în stat – este o femeie. Un gând care mă onorează şi mă responsabilizează. Sper ca acest moment să reprezinte o încurajare şi o motivaţie în plus pentru implicarea cât mai multor femei în politică şi în viaţa socială în general”, a conchis preşedintele Senatului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.