Acasă Anchete Interne 28 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Botoşan

28 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Botoşan

DISTRIBUIȚI

  157576 – 15122020 – În această dimineaţa, polițiști de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iaşi, sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, efectuează 28 de percheziții domiciliare, în județul Botoşani, la locuințele unor persoane suspecte de deținerea și comercializarea de produse din tutun. Vor fi puse în aplicare opt  mandate de aducere.

Cercetările s-au desfăşurat în perioada august 2020 – prezent, fiind identificate mai multe persoane care au fost implicate in activităţi de contrabandă. În această perioadă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 21.000 de pachete de  ţigări de provenienţă extracomunitară, în valoare de 258.500 de lei, introduse în ţară prin trecerea peste frontiera verde de pe raza judeţului Botoşani.

Pentru comiterea infracţiunilor, persoanele au beneficiat și de sprijinul a doi lucrători ai instituţiei.

La acțiune participă şi polițiști din cadrul D.G.A.- S.J.A. Botoşani, B.C.C.O. Botoşani, I.P.J. Botoşani precum şi jandarmi din cadrul I.J.J. Botoşani. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.