157627 – 18122020 – Până in noiembrie 2020, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 11.104 persoane.
Dintre acestea, 6.651 sunt șomeri, 2.860 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. 1.571 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare, iar 22 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii.
În perioada de referinţă au fost organizate 438 de programe de formare profesională gratuite dintre care, 246 programe de calificare/recalificare şi 192 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
Structura participanților la cursuri pe niveluri de studii și categorii de vârstă arată astfel:
Structura pe nivel de studii a şomerilor participanţi la cursuri | Stoc la finele lunii de raportare | % | Structura pe categorii de vârstă a şomerilor participanţi la cursuri | Stoc la finele lunii de raportare | % | |
Total, din care: | 6.651 | 100% | Total, din care: | 6.651 | 100% | |
Studii profesionale, liceale sau postliceale | 4.162 | 62.58% | < 25 ani | 1.143 | 20.15% | |
Studii primare și gimnaziale | 1.393 | 20.94% | Între 25 si 35 ani | 1.105 | 19.06% | |
Între 35 si 45 ani | 1.553 | 26.06% | ||||
Studii superioare | 1.096 | 16.48% | Peste 45 ani | 2.113 | 34.73% |
Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie – noiembrie 2020 sunt: inspector/ referent resurse umane – 790, lucrător în comerț – 714, operator introducere, prelucrare, validare date – 548, agent de securitate – 531, frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist – 355, bucătar – 319, contabil – 276, competențe cheie – comunicare în limba română – 165, coafor – 163, instalator instalații tehnico sanitare și gaze – 143.
Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Planului național de formare profesională” al ANOFM sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro, la secțiunea Programe, Strategii, Statistici. Prognoza cursurilor de formare profesionala poate fi regăsită la secţiunea “Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.