157239 – 20112020 – În contextul celui de-al doilea val de coronavirus, două treimi dintre cetățenii UE se exprimă pentru competențe europene întărite și un buget suficient pentru a face față crizei.
Parlamentul European a publicat astăzi rezultatele complete ale celui de-al treilea sondaj din acest an, prin care cetățenii europeni își exprimă opiniile cu privire la criza provocată de coronavirus și atitudinea lor față de Uniunea Europeană. Deși 50% dintre europeni indică incertitudinea ca element dominant în ceea ce privește starea lor emoțională, ținând cont de impactul economic negativ al pandemiei, în prezent numărul persoanelor care au o imagine pozitivă despre UE este mai mare decât în primăvară.
Având în vedere că un număr tot mai mare de cetățeni ai UE se simt nesiguri cu privire la viitorul lor, două treimi dintre respondenți (66%) au fost de acord că UE ar trebui să aibă mai multe competențe pentru a face față pandemiei. În plus, majoritatea respondenților (54%) consideră că UE ar trebui să dispună de mijloace financiare mai mari pentru a face față efectelor pandemiei.
Cu toate acestea, este extrem de important pentru cetățenii UE ca fondurile UE să fie direcționate către statele membre cu un sistem judiciar funcțional și cu un respect ferm față de valorile democratice europene comune. Mai mult de trei sferturi dintre respondenți (77%) sunt de acord că UE ar trebui să aloce fonduri statelor membre numai cu condiția ca guvernul lor să respecte statul de drept și principiile democratice. Sănătatea publică ar trebui să fie principala prioritate pentru cheltuieli, urmată de redresarea economică și de noi oportunități pentru întreprinderi (42%), schimbările climatice și protecția mediului (37%), precum și ocuparea forței de muncă și afacerile sociale (35%).
Atitudinea față de UE a devenit mai pozitivă în comparație cu primul sondaj din aprilie/mai anul acesta. Proporția respondenților care au o imagine pozitivă despre UE a crescut constant, de la numai 31% în aprilie 2020 la 41% în prezentul sondaj. Cu toate acestea, cei mai mulți respondenți rămân nemulțumiți de solidaritatea dintre statele membre ale UE, sau mai bine spus de lipsa acesteia. Aproximativ jumătate dintre respondenți (49%) afirmă că sunt mulțumiți de măsurile pe care guvernul lor le-a luat până în prezent împotriva pandemiei de coronavirus, în timp ce 48% dintre respondenți nu sunt mulțumiți. Atitudinile au devenit mai negative de la ultimul val al sondajului, înregistrându-se o scădere a gradului de satisfacție în ceea ce privește măsurile guvernamentale.
La nivelul UE, peste o treime dintre respondenți (39%) afirmă că pandemia de COVID-19 a avut deja un impact asupra venitului lor personal. Alți 27% spun că se așteaptă la un astfel de impact asupra finanțelor lor în viitor. Tinerii și familiile cu copii par să fie cel mai grav afectați de criză: 64% dintre cetățenii cu vârste cuprinse între 16 și 34 ani s-au confruntat cu diverse forme de dificultăți financiare, iar 27% dintre respondenții cu copii și-au utilizat economiile personale mai devreme decât era planificat. În cinci state membre (Cipru, Grecia, Spania, România și Bulgaria), peste jumătate dintre respondenți afirmă că pandemia a afectat deja venitul lor personal.