Acasă Social Administratie Serviciile de evidență a persoanelor au program prelungit, înaintea alegerilor

Serviciile de evidență a persoanelor au program prelungit, înaintea alegerilor

DISTRIBUIȚI

 157309  – 25112020 – Primăria Municipiului Bucuresti, prin Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a Municipiului București, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor ale sectoarelor 1-6, vine în sprijinul cetățenilor municipiului București şi asigură un program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora, în conformitate cu  prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în zilele de sâmbata şi duminică (5-6 decembrie), programul de lucru al serviicilor publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor aferente celor 6 sectoare va fi următorul:

  • Între orele 08.00-16.00 – în data de 05.12.2020 (sâmbătă)
  • Între orele 07.00-21.00 – în data de 06.12.2020 (duminică).

Cartea de identitate se eliberează cetățeanului român pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:

Ø Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a Municipiului București – la ghișeul biroului de evidență a persoanelor;

Ø Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1 – online, pe site-ul Ghișeul.ro / transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghișeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărții de identitate), fizic la Bănci, Oficii Poștale, în contul: RO05TREZ70121330208XXXXX CUI: 12293095 sau la:

– Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, Bucureşti);

– Centre Impozite si Taxe Locale Sector 1;

Adresă: Calea Grivitei nr. 208 – 210, Sector 1, Bucureşti ;

Adresă: Str. Pajurei nr. 13, Sector 1, Bucureşti;

– Primăria Sectorului 1 București (Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1, Bucureşti).

Ø Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 2 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2;

Ø Direcția de Evidența Persoanelor Sector 3 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;

Ø Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 4 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 4 și Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, precum și online, pe site-ul propriu (www.deps4.ro);

Ø Direcția Evidența Persoanelor Sector 5 – la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 5,  precum și prin SMS la numărul scurt 7530;

Ø Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 6 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.

În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovada adresei de domiciliu etc.), în conformitate cu prevederile art. 20 din actul normativ sus-menționat, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune 3 fotografii ¾ cm şi contravaloarea actului de identitate (1 leu), achitată în acelaşi mod ca în cazul cărţilor de identitate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.