COTAR: Vom refuza să mai facem reparații
157100 – 11112020 – Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a depus cerere pentru a organiza un miting de protest în fața sediului firmei de asigurari Euroins, în Pipera, pe 18 noiembrie a.c. Cererea a fost respinsă de Primăria Voluntari, pe motiv de pandemie.
”Pentru a ne putea apăra dreptul de a nu plăti reparațiile autovehiculelor din banii noștri, vom refuza să mai primim mașinile la service, în baza miilor de devize care nu sunt plătite. Această industrie este pusă pe butuci, din cauza dezinteresului instituțiilor acestei țări de a interveni și de a lua măsuri ferme și eficiente față de cele două firme de asigurări rău platnice. Două societăți de asigurări au ajuns, din vina Consiliului Concurenței, să dețină 75% din piața RCA din România, și să dirijeze tot ce se întâmplă pe această piață, inclusiv la nivel de legislație, în favoarea lor”, se arată într-un comunicat de presă al COTAR.
”Ar trebui să nu mai primim mașini la reparat, de la acești rău platnici, să vedem ce vor face, când mii de oameni se vor îndrepta direct împotriva lor. Nu suntem obțigați să prestăm servicii în folosul comunității, pe banii noștri, în timp ce contractele nu sunt respectate. Analizăm, acum, la nivelul patronatului, forma de protest care va fi adoptată ”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
La protest ar fi urmat să participe 3.000 de persoane, cu 1.000 de autovehicule, acuzând asiguratorul de practici abuzive. COTAR are înregistrate peste 1.300 de unități reparatoare afiliate, societăți care întâmpină mari probleme financiare, din cauza conduiței abuzive a societății Euroins Asigurări, societate care deține peste 32% din piața RCA din România. Doar în primele 6 luni ale acestui an, societatea Euroins a înregistrat 11.225 de reclamatii, în creștere cu 199,57% față de numărul total înregistrat în semestrul I al anului 2019. Aproape 62% din totalul reclamațiilor pieței de asigurări din România au fost formulate la adresa firmei de asigurări Euroins, în primele 6 luni ale acestui an. Euroins a avizat, în trimestrul II, un număr de 21.870 dosare de daună și a înregistrat un 4.834 reclamații, adică echivalentul reclamațiilor înregistrate de întreaga piață germană, în 13 ani. Atunci când aproape 1 din 4 păgubiți RCA ai acestei firme de asigurări se plâng Autorității de Supraveghere Financiară de faptul că întâmpină probleme cu plata despăgubirii din partea firmei Euroins, atunci este clar că lucrurile sunt total scăpate de sub control și nu mai pot continua în această direcție, motiv pentru care dorim să tragem un semnal de alarmă public, astfel încât instituțiile statului român să intervină și să rezolve această situație, de urgență. Până când se vor rezolva aceste probleme, am putea refuza să mai primim la service mașinile, pentru reparații”, se mai arată în comunicat.