156997 – 04112020 – Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrii a României, Mihail Vlasov, a fost condamnat marți la 8 ani de închisoare de Curtea Supremă, cu un an și 10 luni mai puțin decât la instanța de fond.
Față de fiica sa, creatoarea de modă Ingrid Vlasov, judecătorii au dispus încetarea procesului penal.
Vlasov a fost condamnat pe 3 august 2018 de Curtea de Apel Bucureşti la 9 ani şi 10 luni închisoare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În același dosar, față de Grigorescu Rodica Luiza s-a decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilitt un termen de supraveghere de patru ani, Suciu Mariana Rodica a fost condamnată la doi ani şi zece luni de închisoare, Nedelcu Marian la doi ani de închisoare cu suspendare, iar față de Zdrobici Nicolai s-a decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de patru ani.
Vlasov a fost acuzat de procurorii DNA că între 2008 și 2014 a abuzat de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.
Potrivit procurorilor, acțiunile sale au prejudiciat Camera de Comerţ și Romexpo, la care Camera de Comerț este acţionar majoritar. ”După ce a preluat conducerea CCIR, Mihail Vlasov a întreprins acţiuni astfel încât bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi”, spun anchetatorii.
Procurorii spun că prin contractele semnate, de închiriere, de prestări servicii, de colaborare sau de asistenţă juridică cu cabinetul său de avocat, Vlasov a direcționat sume de bani sau a pus la dispoziţie imobile din patrimoniul CCIR şi Romexpo la preţuri derizorii, în beneficiul său și al familiei sale.
”Mihail Vlasov şi-a însuşit sume de bani din bugetul CCIR, pe care le-a cheltuit în interes propriu, după cum urmează: suma de 47.599.382,90 lei retrasă din ‘Fondul la dispoziţia biroului de conducere/Fond la dispoziţia preşedintelui’, prevăzut în bugetul CCIR, ridicată în numerar, pe bază de dispoziţii de plată către casierie; suma de 702.487,68 lei retrasă din contul bancar al CCIR, prin plăţi efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie”, spune DNA.
Mihail Vlasov şi ceilalți inculpați au prejudiciat Camera de Comerț cu peste 54,3 milioane lei și Romexpo cu 6,1 milioane de lei. Vlasov nu se află la prima condamnare. El a mai fost condamnat pentru trafic de influență la cinci ani și opt luni de închisoare dar a fost eliberat condiționat în noiembrie 2017.