Acasă Social 47% dintre români se consideră foarte bine informați cu privire la COVID-19

47% dintre români se consideră foarte bine informați cu privire la COVID-19

DISTRIBUIȚI
foto:stirileprotv.ro

 157131 – 13112020Institutul de Stiinte Politice și Relatii internationale al Academiei Romane și Centru de Cercetari Sociale LARICS, în parteneriat cu ARPIM au lansat Barometrul de sanatate publica – 2020, prima analiză de acest fel realizată în România.

Potrivit studiului, 47% dintre români se consideră foarte bine informați cu privire la COVID-19, accesând surse oficiale precum cele ale Uniunii Europene sau Organizația Mondială a Sănătății.

Peste jumătate dintre români consideră că testarea și tratamentul pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu sunt suficient de accesibile în România și peste 83% dintre români consideră că este important să avem acces la medicamente inovatoare.

Protejarea locurilor de muncă, desfășurarea școlii în siguranță și implementarea măsurilor împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus ar trebui să fie prioritățile Guvernului în acest moment, în opinia românilor.

”Într-un astfel de Barometru nu evaluăm doar percepția, ci măsurăm un indice de statalitate. Trebuie să evaluăm încredrea în sistem de fiecare dată când avem de-a face cu o criză. Cuvântul încredere este strategic într-o astfel de perioadă”, a declarat prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

”Oricare dintre noi cred că ar trebui să ne gândim ce priorități avem ca lideri ai acestei națiuni. În opinia mea, prioritățile ar trebui să fie problemele de sănătate – care sunt constante și actuale, iar acum suntem într-o zonă critică -, educația și hrana, care poate fi corelată cu păstrarea locurilor de muncă”, a declarat Academician Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române, Preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române.

37% dintre români sunt de părere că țara noastră a fost nevoită să se descurce singură în combaterea pandemiei de coronavirus, iar peste 35% cred că țara noastră a primit cel mai mult ajutor de la Uniunea Europeană.

În timp ce 47% dintre români se consideră foarte bine informați cu privire la COVID-19 și 43% mai degrabă informați, cele mai de încredere surse oficiale de informație, în opinia lor, sunt Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății. În ceea ce privește sursele de informare despre coronavirus, situația medicală din țară și din lume sau despre măsurile luate de autorități, cei mai mulți români se îndreaptă către televiziunile de știri, televiziuni în general sau ziare ori presa online, iar peste 43% declară că identifică zilnic sau aproape în fiecare zi informații sau știri false despre coronavirus.

Peste jumătate dintre români consideră că testarea și tratamentul pentru infecția cu SARS-CoV-2 sunt mai degrabă inaccesibile în România și mai mult de jumatate dintre români și-ar dori ca medicii să ofere consultații telefonice sau online și după ce se încheie pandemia. Accesul la aparatură și medicamente inovatoare, amabilitatea și atenția personalului medical, condițiile din spitale și gratuitatea sau compensarea serviciilor medicale de la bugetul de stat se numără printre aspectele care sunt importante pentru români, în afară de tratamentul propriu-zis, atunci când beneficiază de servicii medicale.

53% dintre români spun că își fac analizele anual sau mai des și doar 11% declară că nu și-au făcut analizele în ultimii 5 ani. În cazul apariției unei probleme de sănătate, peste jumătate merg direct la medicul de familie, cel care este considerat și principala sursă de informare despre medicamente sau boli, 21% se informează despre ce ar putea fi vorba și cumpără medicamente și 14% apelează la ajutorul farmacistului. Doar 7% declară că merg direct la o policlinică sau la camera de gardă a unui spital.

În privința tratamentului, 8 din 10 respondenți sunt de părere că românii nu beneficiază și mai degrabă nu beneficiază de medicamente inovatoare în aceeași măsură ca alți europeni, iar o treime dintre români au declarat că s-a întâmplat să nu găsească un medicament în România, atunci când au avut nevoie pentru ei sau un membru al familiei. De altfel, peste 83% consideră că este important să aibă acces la medicamente inovatoare: 42% spun că este important să beneficiem de inovație la fel ca toți ceilalți cetățeni europeni și 40% consideră că este important pentru îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții populației. Când vine vorba despre principalele caracteristici ale unui medicament, respondenții au declarat că vor ca acesta să acționeze rapid, să fie ușor de administrat și să nu aibă efecte adverse semnificative.

”Datele acestui Barometru, realizat în timp de pandemie, ne arată încă o dată cât de important este ca România să fie în rând cu țările europene și să aibă acces la standarde de îngrijire și tratament avansate. Apreciem eforturile depuse de autorități în această perioadă și suntem încrezători că sănătatea și accesul la terapii noi vor rămâne prioritare și în perioada următoare. Ne dorim ca datele acestui Barometru să aducă în atenția factorilor de decizie adevăratele priorități ale românilor, astfel încât programele de guvernare pentru perioada următoare să pună în centrul acțiunilor vocea populației”, a declarat Alina Culcea, președinte ARPIM.

Vaccinarea: peste jumătate sunt de acord cu vaccinarea în cazurile recomandate de medici și autorități
Marile puteri ale lumii și companiile multinaționale producătoare de vaccinuri sunt cele care investesc cel mai mult pentru descoperirea unui vaccin împotriva COVID-19, cred 6 din 10 români. În cazul descoperirii unui vaccin pentru COVID-19, 21% dintre români s-ar vaccina dacă serul ar fi disponibil, o treime ar alege să se imunizeze doar dacă ar auzi că nu au fost efecte adverse și 8% ar dori să știe mai multe informații pentru a lua decizia vaccinării. Aproape jumătate dintre respondenți sunt de părere că vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 ar trebui discutată pentru fiecare persoană în parte, pentru că este o problemă mai complicată decât pare, procentul celor care cred că vaccinarea are mai degrabă avantaje și al celor care pun mai presus riscurile fiind similar.

Dintre tipurile de vaccinuri existente pe piață, vaccinul antigripal, vaccinul împotriva hepatitei B, ROR, antirabic, varicelic și vaccinul BCG sunt cunoscute pentru mai mult de jumătate dintre respondenți și tot peste jumătate (55%) sunt de acord cu vaccinarea în toate cazurile recomandate de medici și autorități. În ceea ce privește vaccinarea copiilor, peste jumătate consideră că este necesară și ar trebui să fie obligatorie, iar mai mult de o treime consideră că imunizarea lor este bună, dar nu ar trebui să fie obligatorie.

În contextul actual pandemic, 7 din 10 participanți la sondaj au declarat că nu se vor vaccina în această toamnă împotriva gripei, iar peste 81% nu s-au imunizat nici sezonul trecut. Sondajul mai arată că 3 din 10 români sunt de părere că vaccinurile existente astăzi sunt eficiente și sigure, în timp ce peste 43% consideră că sunt eficiente, dar nu știu cât de sigure sunt.

Sondajul de opinie ”Barometrul de Sănătate Publică” a fost realizat în perioada 25 septembrie – 16 octombrie 2020, pe un eșantion de 1.000 persoane, reprezentativ pentru populația României, eroarea maximă admisă a datelor fiind de ±3%, la un grad de încredere de 95%. Chestionarele au fost aplicate în toate județele României și în sectoarele Capitalei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.