Acasă Social Aparare Videoconferință cu militarii din teatrele de operaţii şi misiuni externe

Videoconferință cu militarii din teatrele de operaţii şi misiuni externe

DISTRIBUIȚI
foto:mapn

 156879 – 25102020 – Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au discutat duminică, 25 octombrie, prin sistemul de videoconferinţă, cu militarii români din teatrele de operaţii din Afganistan, Kosovo, Bosnia și Herţegovina, din Polonia,Mali și cu marinarii de pe fregata „Regina Maria” (care se va integra în gruparea navală permanentă SNMG-2, Standing NATO Maritime Group) cu prilejul Zilei Armatei României.

Comandanţii detaşamentelor din teatrele de operaţii au raportat conducerii ministerului modalităţile concrete de executare a misiunilor, aspecte referitoare la situaţia de securitate din zonele unde sunt dislocaţi, precum şi informații despre starea de sănătate a trupelor.

„Militarii Armatei României continuă tradițiile și poartă cu mândrie drapelul tricolor în teatrele de operații din afara teritoriului national. Vă îndepliniți, astfel, cu profesionalism și dăruire toate misiunile încredințate, alături de aliați și parteneri”, le-a transmis ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, militarilor aflaţi în misiuni în afara graniţelor ţării.

„Ne bazăm, în construcția apărării noastre, pe apartenența la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană, dar și pe Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care este astăzi mai solid ca niciodată. Însă, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înșine, pe instituțiile sistemului național de apărare și securitate. Dragi militari, Ziua Armatei României constituie, pentru toți românii, ocazia de a vă arăta prețuirea noastră, de a vă mulțumi pentru modul în care îndepliniți misiunile, pentru devotamentul și profesionalismul dumneavoastră”, a concluzionat ministrul Ciucă.

De asemenea, generalul-locotenent Daniel Petrescu a mulțumit militarilor pentru modul în care își fac datoria faţă de ţară, departe de familii: „Vă mulțumesc pentru efort și dedicare. Vă urez succes în îndeplinirea cu onoare și demnitate a misiunilor încredințate. La mulți ani de Ziua Armatei României!”

În anul 2020, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 690 de militari, alţi aproximativ 450 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.