Acasă Externe Tot mai multe ţări europene impun restricţii

Tot mai multe ţări europene impun restricţii

DISTRIBUIȚI

156784  – 17102020 – Tot mai multe ţări europene impun în aceste zile noi restricţii de circulaţie ori măsuri de carantină, în speranţa de a stopa propagarea celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19: interdicţiile de socializare din Marea Britanie, restricţiile de circulaţie din Franţa, închiderea şcolilor din Polonia ori închiderea totală a sectorului HoReCa din Belgia sunt unele dintre ele, informează agenţia France Presse, preluată de Agerpres.

La Londra a intrat în vigoare de sâmbătă interdicţia de a socializa în spaţii închise cu persoane din afara locuinţei familiale. Peste 15.000 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate vineri în Regatul Unit, ţara cea mai îndoliată în Europa din acest punct de vedere (43.000 de decese).

În Franţa, locuitorii din zece mari oraşe, între care Paris şi suburbiile sale, şi-au trăit vineri ultima lor seară de libertate înaintea instituirii de sâmbătă a unei restricţii de circulaţie între orele 21:00 şi 06:00.

Reinstituirea stării de urgenţă sanitară în Franţa,  care va rămâne în vigoare cel puţin o lună, a fost luată în timp ce răspândirea virusului se accelerează: peste 25.000 de cazuri pozitive în ultimele 24 de ore au fost raportate vineri.

Epidemia continuă să facă victime „de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici”, a constatat vineri Agenţia de sănătate publică din Franţa, apreciind această evoluţie ca fiind „foarte preocupantă”.

În Belgia, s-a luat decizia închiderii tuturor restaurantelor şi cafenelelor timp de o lună, o hotărâre apreciată drept „un dezastru”, de către reprezentanţii industriei HoReCa din această ţară.

Belgia închide barurile, Polonia închide şcolile

Tot în Belgia au fost introduse restricţii de circulaţie de la miezul nopţii până la 05:00 dimineaţa.

”Săptămână după săptămână, cifrele se dublează, urcă vertiginos, este o creştere exponenţială”, a justificat măsurile restrictive premierul Alexander De Croo, în timp ce Belgia este una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemie, cu peste 10.300 de decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.