156917 – 28102020 – În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice efectuează 12 percheziții, în București, Dâmbovița și Argeș, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecție și pază, anunta IGPR.
Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au pus în aplicare 12 de mandate de percheziţie domiciliară, în București și județele Dâmbovița și Argeș.
Activitățile vizează domiciliile unor persoane și sediile sociale (punctele de lucru) ale unei societăți comerciale, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată.
Din materialul probator administrat, până în prezent, au rezultat indicii că, în perioada 2014 – 2019, o societate comercială, care executa activități de protecție și gardă, ar fi încheiat, cu o serie de companii publice (multe dintre ele activând în domenii strategice, cum ar fi producerea de armament sau energie nuclear – electrică) și firme private, contracte având ca obiect prestarea de servicii de pază, încasând de la aceşti clienţi peste 95.200.000 de lei (aproximativ 20.000.000 de euro).
În scopul sustragerii de la plata obligațiilor către stat, administratorii de fapt și de drept, respectiv directorul economic, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societății și ar fi declarat la organele fiscale achiziții de la 83 de societăți comerciale, care nu ar avea la bază operațiuni reale.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 18.500.000 de lei (peste 4.000.000 de euro), reprezentând impozit pe profit în sumă totală de peste 8.400.000 de lei și T.V.A. în sumă de peste 10.100.000 de lei.
Pentru recuperarea prejudiciului, vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor bănuite, respectiv părții responsabile civilmente.
Pentru continuarea cercetărilor, vor fi emise 5 mandate de aducere și vor fi conduse la sediul poliției 5 persoane pentru audieri.
Echipele participante la operațiune sunt constituite din polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Institutul Național de Criminalistică și echipe din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.