156857 – 23102020 – Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat joi, 22 octombrie, la lucrările Consiliului Nord-Atlantic, desfășurate în prima zi a Reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, organizată în sistem video-conferință.
Oficialii aliaţi au evaluat stadiul implementării politicilor, măsurilor şi proiectelor de consolidare şi adaptare a posturii aliate de descurajare și apărare, precum și progresele înregistrate pe palierul de asigurare a partajării echitabile a responsabilităților în cadru aliat, efort esențial din perspectiva resurselor şi capabilităților necesare pentru postura colectivă şi desfășurarea în parametrii optimi a misiunilor și operațiilor NATO.
Evaluarea anuală a rezilienței la nivel aliat va urmări stadiul implementării măsurilor şi obiectivelor fundamentale, din perspectiva impactului pandemiei de COVID-19 și a gamei extinse de provocări emergente.
În contextul discuţiilor, ministrul Ciucă a evidenţiat importanţa aplicării conceptelor şi măsurilor adoptate pentru asigurarea adaptării eficiente şi permanente la provocările de securitate actuale şi viitoare. Astfel, a fost evidenţiată necesitatea asigurării unui răspuns aliat coerent pe coordonatele de securitate din regiunea Mării Negre, într-o formulă efectivă omnidirecţională. Reuniunea va continua și vineri, 23 octombrie, tot în format video-conferință.