156840 – 22102020 – Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat miercuri, 21 octombrie, la Conferința internațională ”Parteneriatul strategic româno-american în domeniul securității cibernetice”, organizată în format videoconferință de Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint.
Ministrul Ciucă a participat ca invitat în cadrul panelului „RO-US Strategic Cooperation Values”, împreună cu ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, secretarul de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, consilierul de stat din Departamentului Securității Naționale de la Cotroceni, Constantin Ionescu, și prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informații, generalul-locotenent Răzvan Ionescu.
Referindu-se la evoluția Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite în domeniul militar și perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ministrul Ciucă a evidențiat faptul că implementarea acestui parteneriat a produs rezultate concrete pentru România, care au contribuit substanţial la asigurarea securităţii naţionale, reforma instituţională şi îmbunătăţirea profilului geopolitic al României.
„Consolidarea parteneriatului strategic româno-american reprezintă un obiectiv major asumat la nivel naţional, pe palier politic şi militar, SUA fiind cel mai important aliat al României, context în care aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI rămâne un domeniu prioritar de politică externă, o garanţie a securității și stabilității României într-un mediu de securitate din ce în ce mai impredictibil,” a declarat ministrul apărării naționale.
Nicolae-Ionel Ciucă s-a referit și la importanța documentului semnat recent la Pentagon, împreună cu omologul american, secretarul apărării Mark Esper, respectiv „Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030″. „Una din direcțiile principale de acțiune din acest document se referă la conlucrarea în domeniul securității cibernetice în scopul prevenirii activităților realizate cu rea-intenție și a atacurilor cibernetice asupra sistemelor din sfera apărării”, a subliniat ministrul Ciucă.
Referitor la tema conferinței, ministrul apărării naționale a subliniat necesitatea creării și dezvoltării de capabilități specializate și de mecanisme naționale și de cooperare în domeniul gestionării riscurilor și amenințărilor din mediul virtual și, mai ales, pentru consolidarea rezilienţei.
Ministrul apărării naționale a evidențiat faptul că, în timp ce autoritățile din întreaga lume erau preocupate să înlăture urmările pandemiei COVID-19, „anumiți actori din spațiul cibernetic au folosit pandemia ca pe o oportunitate de a lansa atacuri cu scopul obținerii de avantaje financiare, profitând de sentimentul general de insecuritate al populației și de nevoia de informare a cetățenilor”.
„În această eră a comunicării şi a informaţiilor, acordăm o importanţă deosebită apărării cibernetice şi avem în vedere abordarea acesteia la nivelul întregului arc guvernamental,” a declarat Nicolae Ionel Ciucă.
În încheierea intervenției sale, ministrul apărării a apreciat sprijinul constant al părții americane pentru promovarea intereselor strategice ale României și pentru prezența militară americană substanțială pe teritoriul național, pentru a răspunde inițiativelor din cadrul Alianței Nord-Atlantice, anunță Biroul de presă al MapN.