156767 – 16102020 – Corpul de control al prim-ministrului a realizat o acțiune de documentare la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 (”SSRML”). Perioada supusă verificărilor este 1 ianuarie 2017 – prezent.
Ca urmare a verificărilor efectuate au fost constatate o serie de deficiențe în activitatea acestei instituții și încălcarea unor prevederi legale.
De exemplu, SSRML nu deține o bază de date actualizată a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, și a drepturilor distribuite acestora, implicit a drepturilor de transport gratuit.
În anii 2005 și 2017, SSRML a achiziționat și plătit din fonduri publice, aplicații informatice specializate în gestionarea și actualizarea bazelor de date a beneficiarilor Legii nr. 341/2004, fără ca acestea să fie utilizate în fapt, fiind încălcate prevederi legale. Deși a avut la dispoziție aplicațiile informatice specializate, precum și date și informaţii transmise în baza protocoalelor de colaborare de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (DEPABD) şi Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), acestea nu au fost valorificate.
Distribuirea de către SSRML a cartelelor de metrou către toți beneficiarii, indiferent de mijloacele de transport existente în localitatea de domiciliu/reședință și eliberarea nenominală a acestora, a creat condiții pentru posibile valorificări de către persoane neîndreptățite legal, fapt sesizat în repetate rânduri de către revoluționari.
În anul 2016, SSRML a plătit și/sau „distribuit” bilete CFR și cartele METROREX gratuite, sub semnătură, inclusiv către beneficiari decedați.
Deși instanțele de judecată au constatat, pentru foarte multe persoane, calitatea de colaborator sau de lucrător al Securității ca poliție politică, SSRML fiind informat despre aceasta, persoanele respective sunt în continuare beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, nefiind finalizate demersurile de anulare a certificatelor și de retragere a titlurilor, pentru multe persoane nefiind nici măcar începute aceste demersuri. Întreaga procedură privind verificarea calității de colaborator sau lucrător al Securității, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004 este una greoaie, ce durează perioade mari de timp, fapt ce conduce la ineficiența acestui demers. Astfel, de la momentul solicitării verificării și până la primirea rezultatelor și demararea procedurii de anulare a certificatelor și de retragere a titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, au trecut, în mai multe cazuri, peste 15 ani.
Nota de informare întocmită în urma verificărilor a fost transmisă și către Secretariatul General al Guvernului, spre valorificare, Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, spre valorificare, Curtea de Conturi a României, spre informare, Ministerul Finanțelor Publice, spre informare și Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Sinteza acțiunii de control poate fi consultată la http://control.gov.ro/web/sinteza-actiunii-de-documentare-la-secretariatul-de-stat-pentru-recunoasterea-meritelor-luptatorilor-impotriva-regimului-comunist-instaurat-in-romania-in-perioada-1945-1989-ssrml/