Acasă Externe Ludovic Orban, întâlnire cu reprezentanții MEDEF, cea mai mare organizație patronală din...

Ludovic Orban, întâlnire cu reprezentanții MEDEF, cea mai mare organizație patronală din Franța

DISTRIBUIȚI

156911 – 28102020 – Prim-ministrul Guvernului României, Ludovic Orban, s-a întâlnit cu reprezentanții mediului  francez de afaceri, membri ai celei mai mari organizații patronale franceze – MEDEF (Mouvement des Entreprises de France).

Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale pe care prim-ministrul României o efectuează în Franța în perioada 26-27 octombrie a.c. și reflectă angajamentul guvernului român de a promova România ca destinație investițională.

“România este singura țară din Uniunea Europeană care a înregistrat o creștere a investițiilor în primul semestru al anului 2020”, a subliniat prim-ministrul Orban.

Premierul român a arătat că, în pofida provocărilor generate de criza Covid-19, Guvernul României își menține angajamentul ferm în direcția dezvoltării unui parteneriat durabil cu toți investitorii din sectorul economic .

Guvernul va continua, astfel, să contribuie activ la asigurarea unor condiții prielnice pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România și creșterea competitivității companiilor, cu efecte benefice și de durată asupra cetățenilor români.

Înaltul oficial român a arătat că obiectivul pe termen mediu și lung al Executivului constă în dezvoltarea unei economii puternice, reziliente și competitive la nivel internațional. Totodată, va urmări implementarea unor politici publice,  la nivelul unei administrații eficiente, care să garanteze condiții de concurență echitabile și transparente  pentru mediul de afaceri

Premierul Ludovic Orban a subliniat că relația româno-franceză contribuie în mod esențial la dezvoltarea economică a României și reprezintă o platformă importantă pentru creșterea competitivității: “Avem în vedere un model de creștere economică sustenabilă, bazat pe creșterea investițiilor și a valorii adăugate din economie.”

Șeful Guvernului a dezbătut cu oamenii de afaceri prezenți oportunitățile investiționale semnificative generate de planul național pregătit pentru a beneficia de fondurile europene din cadrul Mecanismului European de Redresare și Reziliență. Premierul Orban a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii de sănătate, de transport, creșterea cooperării în domeniul agriculturii și dezvoltarea industriilor cu valoare adăugată în economie. O atenție deosebită va fi acordată, de asemenea, dezvoltării capitalului uman, prin educație și formare profesională, adaptate nevoilor economiei viitorului.

Premierul Ludovic Orban a subliniat faptul că Parteneriatul Strategic dintre cele două țări va continua să reprezinte un reper al prosperității, precum și al securității noastre comune în spațiul euro-atlantic, o expresie a valorilor comune europene, pe care România și Franța le împărtășesc.

Prim-ministrul român a reiterat angajamentul Guvernului de a depune toate eforturile pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea cadrului fiscal-bugetar, condiție esențială pentru dezvoltarea investițiilor productive și pentru o funcționare eficientă a mecanismelor de piață, în beneficiul consumatorilor.

La finalul întrevederii a fost semnat, în prezența prim-ministrului României, Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri din România și MEDEF (Mouvement des Entreprises de France), referitor la cooperarea între entitățile economice din România și Franța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.