156809 – 20102020 – Anti-Fake și Asociația Eurocomunicare prezintă raportul ”Infodemia COVID-19 în România. O analiză a dezinformării în spațiul digital”. Prin aria sa de cuprindere, studiul reprezintă o premieră în România. Acesta tratează în detaliu, folosind exemple concrete, toate formele de manifestare a infodemiei în spaţiul online românesc: teme şi naraţiuni dominante, surse şi mijloace de amplificare, audienţe.
În urma evaluării conținutului digital selectat din 82 de surse care au pus în circulație informații false/înșelătoare și narațiuni toxice despre pandemie (în perioada 15 martie – 9 octombrie 2020), rezultă nouă teme și narațiuni dominante. Acestea sunt: „Pandemie. Mascaradă” (pandemia a fost planificată), „O simplă viroză” (subestimarea gravității), „Virusul fabricat” (creat în laborator la inițiativa diverselor puteri globale, cum ar fi SUA sau China), „Fără botniță” (proteste anti-mască), „Bill Gates – figura <<ocultei>> și a industriei Big Pharma” (complotul elitelor corupte), „Dictatura și <<Noua Ordine Mondială>>” (obediență, supunere, experiment asupra oamenilor), „Corupția elitelor și neîncrederea în autorități” (reacții anti-autorități și anti-autoritate), „5G ne îmbolnăvește de COVID-19″ (teorii ale conspirației privind tehnologia 5G) și „Tratamente și remedii minune” (soluții facile pentru prevenție sau vindecare).
Mizele infodemiei sunt crearea haosului informațional și emoțional și generalizarea neîncrederii la nivel social. Consecințele pot fi observate cu ochiul liber: cetățenii devin suspicioși față de autorități, uneori chiar ostili, iar răspunsul la criză devine mai puțin eficient. Capacitatea de a gestiona spațiul informațional și de a menține încrederea cetățenilor face parte din „arsenalul” pe care statele îl pot mobiliza pentru a limita efectele pandemiei. Studiul contribuie la cartografierea și înțelegerea infodemiei COVID-19, ca prim pas pentru restabilirea unui climat de încredere și solidaritate în România.