Acasă Economie De la 1 noiembrie scad tarifele pentru terminarea apelurilor fixe

De la 1 noiembrie scad tarifele pentru terminarea apelurilor fixe

DISTRIBUIȚI

 156960 – 30102020 –   Incepand cu data de 1 noiembrie 2020 intra in vigoare reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe impusa de ANCOM, noul tarif maxim fiind plafonat la 0,098 eurocenti/minut. Masura de reglementare a Autoritatii se aplica acordurilor de interconectare cu operatorii de telefonie fixa cu putere semnificativa de piata, urmand sa fie reflectata in pretul platit de utilizatorii finali in functie de politicile comerciale ale fiecarui operator.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe

Din 1 noiembrie 2020, operatorii de telefonie fixa desemnati de ANCOM ca avand putere semnificativa de piata vor putea aplica un tarif de maxim 0,098 eurocenti/minut in cazul apelurilor nationale, apelurilor initiate din Spatiul Economic European (SEE), precum si in cazul apelurilor initiate din retele din afara SEE, daca acordurile internationale in vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare. Lista operatorilor de telefonie fixa carora li se vor aplica masurile de reglementare poate fi consultata aici, iar deciziile de reglementare emise de ANCOM sunt accesibile aici.

Determinarea noului tarif

Incepand cu 1 aprilie 2014, tariful maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe a fost plafonat de ANCOM la 0,14 eurocenti/minut pe baza unui model de calculatie a costurilor de tip LRIC pur, menit sa asigure obiectivele de promovare a concurentei, maximizare a beneficiilor consumatorilor si stimulare a investitiilor eficiente, cu respectarea metodologiei armonizate prevazute in Recomandarea 2009/396/CE. Scaderea tarifului pana la 0,098 eurocenti/minut adoptata de ANCOM a fost determinata in urma actualizarii mai multor parametri ai modelului de calculatie a costurilor utilizat anterior, precum si a costului capitalului.

Cadrul de reglementare

Reglementarea ANCOM privind stabilirea tarifului maxim de 0,098 eurocenti/minut pentru terminarea apelurilor la puncte fixe a urmat procesul de consultare europeana, fiind comunicata in data de 3 august 2020 Comisiei Europene, OAREC si autoritatilor nationale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene. In urma validarii, masura poate intra in vigoare la 1 noiembrie 2020.

In prezent, Directiva (UE) 2018/1972 prevede instituirea de tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene, pana cel tarziu la 31 decembrie 2020. In acest sens, in perioada 25 august – 22 septembrie 2020, Comisia Europeana a publicat pentru consultare publica proiectul actului de implementare a eurotarifului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.