156621– 02102020 – Începând cu luna septembrie 2020, Banca Națională a României a devenit membru al grupului de bănci centrale și autorități de supraveghere financiară denumit Rețeaua pentru ecologizarea sistemului financiar (Network for Greening the Financial System – NGFS).
Rețeaua a fost înființată de către 8 bănci centrale și autorități de supraveghere cu ocazia One Planet Summit, desfășurat la Paris în decembrie 2017, pentru a consolida răspunsul global în realizarea obiectivelor Acordului de la Paris, această rețea înregistrând în prezent un număr de 72 de membri și 13 observatori. NGFS își propune să contribuie la analiza și gestionarea riscurilor de mediu și climatice și să mobilizeze finanțări care să susțină tranziția spre o economie durabilă.
În ultimii ani, BNR a acordat o atenție aparte analizelor și demersurilor de cercetare care vizează problematica riscurilor financiare asociate schimbărilor climatice, urmărind permanent ultimele evoluții din acest domeniu în cadrul forurilor internaționale la care participă. Mai mult, BNR a întreprins acțiuni de identificare, dezvoltare și utilizare a unor instrumente specifice de analiză a riscurilor provenite din sfera schimbărilor climatice, ca parte a cadrului de politici privind stabilitatea financiară și a organizat în cooperare cu Fondul Monetar Internațional o sesiune specială privind riscurile climatice și implicațiile acestora asupra stabilității financiare în cadrul ediției din anul 2019 a Seminarului regional anual de stabilitate financiară.