Acasă Social ”Balastiera 2020”

”Balastiera 2020”

DISTRIBUIȚI

 156661 – 06102020 –  În cadrul primelor acțiuni comune de control “Balastiera 2020”, în perioada iulie-septembrie au participat specialiști din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, polițiști de investigare a criminalității economice sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice (IGPR), reprezentanți ai Administrației Naționale Apele Române, Gărzii Naționale de Mediu și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Au fost controlate 102 obiective/locații/perimetre de exploatare a agregatelor minerale din lacurile, malurile, luncile și terasele cursurilor de apă, respectiv din amenajările de iazuri piscicole, din șapte județe. În cadrul acțiunilor de control au fost identificate 38 obiective cu nereguli.

S-a dispus sesizarea organelor poliției judiciare din cadrul serviciilor teritoriale de investigare a criminalității economice (din oficiu sau de către autoritățile participante cu competențe în domeniu) în cazul constatării săvârșirii de infracțiuni, pentru continuarea cercetărilor, conform competențelor – 16 infracțiuni, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.156.000 lei, s-au dispus prin actele de control încheiate măsuri de remediere și revenire la cerințele stabilite prin permisul de exploatare și/sau avizele/acordurile legale însoțitoare și repetarea controlului, în condițiile absenței operatorului minier și/sau completarea documentelor solicitate până la o dată stabilită, la patru locații.Au fost aplicate patru avertismente.

Ilegalitățile din domeniul exploatării agregatelor minerale continuă să se manifeste la un nivel ridicat, aspect confirmat de rezultatele obținute în urma acțiunilor integrate din perioada iulie-septembrie 2020, coroborat cu indicatorii statistici înregistrați în domeniu la nivelul Poliției Române în primele șase luni ale anului 2020, din care reiese faptul că în urma activităţilor desfăşurate de structurile teritoriale de investigare a criminalității economice în cadrul unui număr de 124 acţiuni punctuale de verificare, au fost constatate 118 infracţiuni, dintre care: 23 infracţiuni de evaziune fiscală, 62 de infracțiuni prevăzute de Legea 85/2003-Legea minelor, 21 de infracțiuni prevăzute Legea 107/1996-Legea apelor, cinci infracțiuni prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.