156712 – 10102020 – În perioada ianuarie – septembrie 2020, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., polițiștii au desfășurat peste 2.000 de acțiuni pentru verificarea operațiunilor cu arme. În urma neregulilor constatate, au fost anulate 2.862 de permise de armă și au fost indisponibilizate peste 2.400 de arme, dintre care 900 de arme letale.
În perioada ianuarie-septembrie 2020, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase au desfășurat 2.197 de acțiuni operative pentru combaterea infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor și au efectuat 436 de percheziții domiciliare.
În această perioadă, faţă de 1.581 de persoane a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar față de 120 de persoane bănuite au fost luate măsuri preventive (pentru 18 persoane – arestare preventivă, arest la domiciliu – pentru 3, control judiciar – pentru 59 și reținere față de 40 de persoane).
În aceeași perioadă, au fost eliberate 315 avize de import/permise de transfer și 3.359 de permise de armă.
Totodată, au fost desfășurate activități în vederea prelungirii valabilității a 5.626 de permise de armă.
În cele 9 luni au fost dispuse 3.328 de măsuri administrative cu privire la permisele de port-armă. Astfel, au fost anulate 2.862 de permise de armă și 466 de permise de armă au fost suspendate.
În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea infracționalității specifice regimului armelor și al munițiilor, polițiștii au indisponibilizat 2.447 de arme, dintre care 900 de arme letale, 1.482 de arme neletale supuse autorizării și 65 de arme neletale supuse notificării.
Totodată, au fost indisponibilizate 36.827 de cartușe, dintre care 28.538 erau deținute ilegal.
În primele 9 luni ale anului 2020, la nivel național, au avut loc 55 de evenimente produse cu arme.
Exemple de acțiuni:
Acțiunea națională ,,OGARUL 2020”, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de braconaj cinegetic comise prin folosirea câinilor ogari sau metiși de ogari
Acțiunea națională „CINEGETIC 2020”, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de braconaj cinegetic și a altor fapte infracționale care aduc atingere regimului vânătorii și a fondului cinegetic național.
Acțiunea ,,IMPORT 2020” privind verificarea operațiunilor de import/export și transferuri de arme, componente esențiale și muniții efectuate de către armurieri
Acțiunea ,,AIR-STRIKE”, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul armelor ce folosesc forța de expansiune a aerului comprimat
Acțiunea națională ,,LEGAL GUNS”, pentru ridicarea gradului de siguranță a cetățeanului și prevenirea producerii unor evenimente negative la regimul armelor și al munițiilor
Acțiunea națională de verificare a modului de asigurare a securității armelor și respectarea condițiilor de securitate ale sediului/punctului de lucru, de către armurierii autorizați, persoanele juridice/societățile comerciale autorizate să dețină și/sau să folosească arme și muniții supuse autorizării, precum și de societățile care dețin depozite de materii explozive
Acţiunea „Armstrong VII” – pentru prevenirea și combaterea traficului de arme, componente şi muniţii, săvârşit prin intermediul serviciilor poştale şi de curierat
Acţiunea „JAD SE Europe” – pentru prevenirea și combaterea traficului de arme, componente şi muniţii, a traficului de droguri şi a migraţiei ilegale săvârşite în zona Balcanilor de Vest.