156304 – 07092020 – Canotorii români au obținut zece medalii la Campionatele Europene de Tineret, dintre care cinci medalii de aur.
România a încheiat Campionatele Europene de Canotaj Under 23, desfășurate în perioada 5 – 6 septembrie 2020 la Duisburg (Germania), cu o performanță remarcabilă.
Astfel, zece medalii au fost câștigate de sportivii Federației Române de Canotaj, dintre care cinci medalii de aur, trei medalii de argint și două medalii de bronz.
România se situează astfel pe locul 1 pe națiuni în probele olimpice.
”Cu acest campionat deschidem sezonul competițional internațional 2020 și așteptăm cu nerăbdare Campionatul European al juniorilor de la Belgrad (26-27 Septembrie) și Campionatul European al seniorilor de la Poznan, Polonia (9-11 octombrie)”, a declarat Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj.