156562 – 28092020 – Dincolo de anecdotică, alegerile locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru parlamentarele din 6 decembrie. Prima: mai persistă în electoratul român “efectul Dragnea”, adică respingerea instinctivă a PSD ca partid toxic pentru statul de drept, în acele locuri unde votul nu poate fi controlat cu reţele teritoriale clientelare? Efectul s-a creat în cei aproape trei ani de demonstraţii de stradă împotriva tendinţelor autoritare şi anti-europene ce începeau să semene cu sultanismul lui Ceauşescu şi a fost decisiv în anul electoral 2019, atât la europarlamentare cât şi la prezidenţiale, scrie Sorin Ioniță pe Contributors.ro.
Evident, echipa de lideri PSD din epoca post-Dragnea spera ca acest efect să se fi resorbit în anul care a trecut de când omul a dispărut din scenă iar criza Covid-19 să fi mutat atenţia votanţilor în altă parte. De aia s-a mers tot timpul cu batista pe ţambal, amânându-se clarificările interne. E drept, unii dintre ei au simţit că ceva nu-i în regulă şi s-au ferit de asocierea cu partidul în campanie (Gabriela Firea, Robert Negoiţă) ori au sărit în alte bărci de salvare (Mihai Chirica). Dar nimeni nu putea şti cât mai contează efectul Dragnea în realitate.
Votul de ieri a dat răspunsul: da, efectul Dragnea încă persistă – şi încă mai mult decât au anticipat sondajele, analizele lui Vasile Dâncu sau chiar cei mai fanatici adversari ai PSD. Aceasta e o concluzie puternică pentru luna decembrie, în funcţie de care toate partidele îşi vor calibra strategia şi mesajul. Desigur, liderii PSD sunt obligaţi să rămână optimişti şi vor declara acum, paradoxal, victoria, ca aseară la Bucureşti. Vor număra totalurile de voturi, vor aduce la matcă fii rătăcitori ca Negoiţă, vor încerca blaturi în Consilii peste tot unde găsesc deschidere şi vor număra primarii de comună victorioşi.
Dar asta nu păcăleşte pe nimeni, nici chiar propriul activ de partid, care se confruntă acum cu perspectiva înjumătăţirii locurilor în politică şi administraţie. Afacerile lor vor fi preluate ostil de PNL în multe locuri (de exemplu Iaşi, Constanţa, etc), dacă nu reuşesc să negocieze cu câştigătorii blaturile de care pomeneam mai sus. Fiefurile lor stabile au rămas Oltenia şi Muntenia săracă, dar asta nu-i va ajuta mult în decembrie, când voturile de aici vor fi diluate de diaspora. Nu poate exista ilustrare mai bună pentru votul PSD în anul 2020 decât victoria glorioasă de la Deveselu, cu 63%, pe mâna unui primar mort. Această alegere-parastas (real, lumea din sat s-a dus în cimitir cu lumânare după vot, să onoreze alesul) vine aproape ca un motto politic pentru partid, în faza actuală.
A doua întrebare decisivă, relevantă în toată Europa, este dacă nu cumva în 2020 se încheie “decada polarizării şi indignării” începută la marea criză economică din 2008-09, cu manifestul “Indignez-vous”, mişcarea Occupy, slogane populiste anti-elită şi apoi polarizarea în oglindă pe dreapta: xenofobie, politici nativiste, de tabără cultural-ideologică, efectul Trump, Brexit. Deja sunt semne pe continent că mişcările anti-europene sunt azi în reflux; alegerile prezidenţiale de peste o lună vor face lucrurile mai clare şi în SUA.
Dacă se confirmă, asta ar însemna o întoarcere a electoratelor la un vot pentru decenţă, normalitate şi competenţă, în defavoarea celui identitar, gălăgios şi populist care a fost pe val în ultimii zece ani. Poate criza Covid-19 a avut rolul ei: a speriat lumea suficient cât să se vadă că tribalismele, politica tip show şi gargara anti-elite (adica anti-specialişti), asociate cu incompetenţa administrativă, omoară oameni. La această întrebare importantă pentru politica globală România a dat ieri un răspuns: pentru competenţă, pe un mesaj politic centrist şi clar pro-occidental, chiar atunci când cetăţenii nu prea ştiau mare lucru despre candidatul propus. Din nou, lecţiile pentru decembrie sunt clare.
Primii beneficiari ai acestui trend sunt desigur cei de la USR-Plus: au câştigat spectaculos câteva mari municipii, contra prognozelor şi la diferenţe mai mari decât se aşteptau. Gafele şi stângăciile de pe alocuri n-au mai contat, acoperite de votul politic pentru schimbare. Unde au ieşit pe locurile 2 sau 3 vor trimite destui oameni în Consilii ca să aibă acolo o masă critică de membri şcolarizaţi în politică. Mai important, au reuşit asta în alegerile cele mai grele pentru ei: localele, în care nu votează diaspora sau grosul studenţilor din centre universitare, fără viză de reşedinţă. Până la urmă au fost cei mai avantajaţi de amânarea scrutinului local din iunie în septembrie: noii lor aleşi locali n-au timp să facă mari gafe până în 6 decembrie iar vântul schimbării bate în pânzele lor. Cu diaspora şi studenţi, PNL va avea viaţă grea la parlamentare în Sibiu, Iaşi, Constanţa sau alte locuri unde acum a ieşit relativ bine.
Peste aşteptări a ieşit Băsescu, care într-o lună şi-a dus partidul din marja de eroare la 7% şi l-a băgat în CGMB. Ceea ce n-a reuşit prin negociere cu ceilalţi a făcut pe cont propriu; e posibil ca Nicuşor Dan să aibă nevoie de PMP pentru o majoritate stabilă în Consiliul General. Va trece euforia și se va constata că Bucureştiul nu-i uşor de guvernat, mai ales acum, împărţit în două felii clare: Bucureştiul de Nord (sectoarele 1,2,6) trăgând spre dreapta, hisptereală şi modernizare; şi Bucureştiul de Sud (sectoarele 4,5) sărac, cu opţiuni mai curând pro-sociale şi primari bizari, pe contrasens. Încotro va înclina Negoiţă la 3, acum că a răposat proiectul politic Ponta, doar Dumnezeu ştie.
Tot baletul ăsta cu PMP fost un joc riscant pentru dreapta, căreia i-a trecut pe la ureche glonţul slobozit din ruleta rusească a lui Băsescu: el a luat realmente voturi de la Nicuşor Dan şi, mai ales, de la PNL. Norocul tuturor a fost că în Bucureşti majoritatea tăcută, nedetectată de sondaje, era a lui Nicuşor, nu a Gabrielei Firea. Evident, n-aveţi impresia că Băsescu va sta degeaba pe 6 decembrie, ori că Orban nu-i va cere lui Nicuşor să-i întoarcă favorurile, nu?
PNL iese din aceste alegeri locale ca cel mai eterogen şi federalizat partid pe care l-a avut vreodată România. În primul rând, e meritul lui Ludovic Orban că a acceptat să facă ce trebuie la Bucureşti, spre deosebire de predecesorii săi la fiasco-ul din 2016, deoarece, ca şi atunci Capitala dă tonul pentru parlamentarele care urmează. Fără decizia premierului nu s-ar fi făcut coaliţia în spatele lui Nicuşor, la fel cum fără pasul elegant în spate al lui Vlad Voiculescu ar fi fost mari probleme ulterior. Din fericire raţiunea a triumfat în toate părţile şi “modelul Budapesta” de alianţă electorală pro-occidentală pentru primăria capitalei ţării s-a putut aplica şi la noi (aşa cum recomanda EFOR aici la începutul anului, în scepticismul general, şi cum a presat ulterior în toate ocaziile).
Pe de altă parte, nu poate exista diferenţă mai mare în interiorul unui partid decât vedem azi între organizaţia PNL Bucureşti, de exemplu, şi altele de prin ţară, care aduc foarte tare a PSD nereformat. Pentru prima, personajul ilustrativ e Ciprian Ciucu, noul primar de la Sectorul 6, “ONG-ist sorosist” cum ar spune Antenele, pe care mulţi l-au votat poate crezând că e membru USR: el e dintre cei care au câştigat la o diferenţă peste aşteptări. Pentru ceilalţi, avem exponatele Robu (Timişoara) sau Scripcaru (Braşov), expiraţi penalizaţi de trendul cel nou; cazul notoriu de traseism-blatism de la Iaşi; ori alţi baroni de modă veche răspândiţi prin judeţe.
Da, PNL a câştigat multe Consilii Judeţene, dar şi pentru că pe alocuri a avut coaliţii ca la Bucureşti cu USR-Plus, care au preferat în schimb primăria municipiului reşedinţă (ca la Bacău). Pe 6 decembrie se va juca altfel, cu cuţitele pe masă. Ludovic Orban va avea o misiune grea la întocmirea listelor pentru Parlament, pentru că traseiştii, beizadelele şi prinţesele moştenitoare din partid, de genul celor pe care îi vânează azi Valeriu Nicolae pentru CV-uri fake, vor fi temă predilectă în campania care începe.
PNL ca partid de masă, tolerând mere stricate alături de oameni ok, se va duce repede pe urma altor proiecte de acelaşi fel care s-au crezut uriaşe şi nemuritoare. În loc de asta, Orban şi Johannis au acum ocazia perfectă să concureze USR-PLUS pe valul schimbării, folosind resursa primarilor câştigaţi-sau-racolaţi, dar punând pe listele pentru Cameră şi Senat o garnitură de oameni noi, în linie cu răspunsul pe care l-a dat electoratul la întrebarea nr. 2 de mai sus: competenţă, nu gargaragii şi nătărăi loiali.
