Acasă Uncategorized Punct de vedere al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare...

Punct de vedere al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din Romania

DISTRIBUIȚI

156423  – 16092020 – În ultimele zile, in spatiul public a aparut o noua serie de informatii false despre piata de asigurari RCA, cu precadere in urma unor materiale distribuite de o asociatie care nu are competente pe zona de servicii financiare, ci pe zona de transporturi comerciale, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din Romania (UNSARR).

UNSARR combate informația cu titlul “Record mondial de reclamatii, pe piata asigurarilor RCA: intr-un trimestru, cat Germania in 22 de ani!”.

UNSARR: ”Materialul mentionat afirma, in mod fals, ca, in Romania, intr-un trimestru, s-au inregistrat reclamatii pe piata RCA cat in 22 de ani in Germania. Realitatea este ca, in Germania, petitiile cu o valoare maxima de 10.000 euro formulate de catre persoane fizice intra in competenta unei institutii numite Versicherungsombudsman si nu a BAFIN (echivalentul ASF din Romania). Drept urmare, aceste reclamatii nu ajung la BAFIN – asa cum reiese din materialul citat.

Concret: conform ultimului raport publicat de Versicherungsombudsman, in anul 2018 au fost inregistrate 18.956 de petitii, din care 14.147 au fost admise, iar in anul 2019 au fost inregistrate 17.528 de petitii, dintre care 13.006 au fost admise. Putem observa, asadar, ca numarul petitiilor din Germania este cu mult mai mare fata de cifrele vehiculate, motiv pentru care afirmatia ca in Romania, intr-un trimestru, s-au inregistrat reclamatii cat in 22 de ani in Germania, este una complet falsa. In plus, comparatiile cu o piata de asigurari dezvoltata de acest tip trebuie facute numai in context, fiecare piata de profil avand specificul sau. Informatiile eronate din titlu continua pe parcursul textului.

Materialul citat vorbeste despre ”numarul urias” de petitii inregistrate in acest an de catre ASF, dar nu prezinta si care este termenul de comparatie utilizat. Astfel, conform informatiilor facute publice de ASF, numarul total al petitiilor si informarilor de neconformitate a scazut in trimestrul II al anului 2020 cu 15,13% fata de primul trimestru al anului – chiar daca acestea sunt mai mari in comparatie cu anul precedent.

Totodata, se uita ca totalul petitiilor si al informarilor de neconformitate inregistrate in mod unic pe piata asigurarilor in trimestrul II din 2020 (8.544) reprezinta doar 0,05% din numarul total al contractelor de asigurare in vigoare la data de 30.06.2020, conform datelor ASF, si 3,17% din numarul total al dosarelor de dauna avizate de catre asiguratori in trimestrul II al anului 2020 (pe toate clasele de asigurari, nu doar pe RCA).

Desigur, tocmai pentru ca fiecare petitie conteaza, pentru a veni in sprijinul consumatorilor, UNSAR a realizat si un ghid al consumatorilor de asigurari, privind drepturile si modalitatile de petitionare: https://asiguropedia.ro/ghidul-consumatorilor-de-asigurari/

Contrar afirmatiilor din materialul citat, in perioada starii de urgenta, activitatea asiguratorilor a continuat sa functioneze in parametri normali: companiile de asigurari au primit solicitari, au deschis si au platit dosare de dauna, fiind alaturi de clientii lor.

In comunicat se afirma si ca numarul accidentelor a scazut cu 72%, citand statistici ale Politiei Rutiere, insa se omite sa se mentioneze perioada de raportare la care se face referire si se omite si sa se explice faptul ca aceasta statistica include doar accidentele soldate cu vatamari corporale sau deces, unde constatarea Politiei Rutiere este obligatorie, precum si tamponarile pentru care cei implicati nu au putut sau nu au dorit sa utilizeze procedura constatarii amiabile. Marea majoritate a accidentelor sunt solutionate fara implicarea Politiei Rutiere, in baza Constatului amiabil de accident si, din informatiile noastre, nu exista momentan date privind numarul acestora in perioada de urgenta. Deci extrapolarea situatiei reflectate de statistica Politiei Rutiere la intregul volum de accidente auto din Romania este doar o speculatie rau-voitoare.

Profitabilitatea sau pierderile companiilor de asigurari sunt aspecte ce pot fi analizate doar in baza documentatiei fiscale sau a unor rapoarte de audit. Comunicatul mentionat lanseaza teorii false privind profitabilitatea industriei de asigurari, bazandu-se pe numarul teoretic mai mic de accidente rutiere si insinuand fara niciun temei ca trimestrul secund al acestui an a consemnat cel mai mic numar de dosare de dauna din ultimii 30 de ani – o informatie neverificabila prin nicio statistica disponibila public.

Nu in cele din urma, mentionam ca nivelul de incredere si de satisfactie al consumatorilor este monitorizat la nivelul industriei si al operatorilor din domeniu. O mare parte a asiguratorilor monitorizeaza in mod constant, in plus fata de petitii, o serie de indicatori care masoara gradul de multumire a clientilor, precum NPS (Net Promoter Score) si urmaresc ajustarea activitatilor functie de feedback-ul clientilor.

La nivelul pietei, la solicitarea UNSAR, IRES a realizat in ultimii ani cercetari sociologice pentru a identifica mai bine nevoile consumatorului de asigurari. Conform acestui Barometru, gradul de satisfactie a consumatorilor de servicii de asigurari s-a imbunatatit cu 9% in 2020 fata de 2019, Barometrul indicand ca 53% dintre participantii la acest sondaj, cu varsta intre 18-50 de ani, au multa sau foarte multa incredere in societatile de asigurari.

Reamintim si ca industria de asigurari din Romania a platit despagubiri de peste 3,46 milioane de euro in fiecare zi calendaristica a anului trecut. Suma cumulata a despagubirilor platite in 2019 a fost mai mare cu peste 167 milioane de euro decat in 2018. Este important de retinut ca daunele platite pentru politele tip RCA reprezinta echivalentul a peste 1,8 milioane de euro pe zi.

In concluzie, modul evident tendentios de a prezenta informatiile, trunchierea datelor statistice si lansarea unor informatii complet false sau imposibil de verificat genereaza suspiciuni rezonabile asupra onestitatii acestei asociatii si a intereselor pe care aceasta le reprezinta.

Ne reiteram disponibilitatea catre un dialog constructiv si civilizat, menit sa identifice solutiile optime pentru o dezvoltare sanatoasa a pietei si o incredere tot mai mare a consumatorilor in industria de asigurari. In acelasi timp, facem apel la toate partile implicate in piata de asigurari sa manifeste precautie fata de informatii prezentate de parti interesate care nu au competente in domeniul serviciilor financiare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.