Acasă Politic Peste 20.000 de angajați ai MAI vor menține ordinea publică la secțiile...

Peste 20.000 de angajați ai MAI vor menține ordinea publică la secțiile de votare

DISTRIBUIȚI

156542  – 26092020 – La nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost îndeplinite toate sarcinile legale stabilite în competența MAI pentru desfășurarea alegerilor locale în condiții de legalitate și de siguranță.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, pentru ziua alegerilor, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri. Dintre aceștia, 20.243 vor fi responsabili cu menținerea ordinii publice la cele 18.794 de secții de votare.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID 19,  dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

O atenție deosebită a fost acordată localităților în care au fost semnalate anumite riscuri în urma evaluărilor făcute de specialiștii MAI.

MAI a modificat reglementările privind acordarea vizelor de reședință, iar la nivel național au fost derulate activități în teren pentru verificarea respectării condițiilor de acordare a acestora.

În ziua votului vor fi organizate filtre rutiere în întreaga țară pentru a preveni așa-zisul turism electoral.

De la începutul campaniei electorale, au avut loc peste 1.300 de manifestări electorale în Capitală și în alte 588 de localități, măsurile de ordine publică fiind asigurate de aproape 4.000 de angajați MAI.

Pe perioada campaniei electorale au fost înregistrate 870 de sesizări privind contravenții sau infracțiuni care au legătură cu contextul electoral. 109 dintre semnalări nu s-au confirmat, iar 141 sunt în curs de cercetare.

Pe timpul campaniei au fost constatate 327 de contravenții, fiind aplicate 167 de amenzi în valoare de peste 114 mii de lei și 160 de avertismente scrise.

De asemenea, sunt în cercetare 250 de infracțiuni care au legătură cu procesul electoral.

Din dispoziția conducerii MAI, până luni, 28 septembrie, echipe de ofițeri cu experiență din cadrul Aparatului Central al MAI și din cadrul IGPR, IGJR și IGPF se vor afla în teritoriu pentru a monitoriza activitatea structurilor teritoriale și pentru a acorda sprijin și îndrumare acestora.

De asemenea, echipe mixte de verificare, formate din reprezentanți ai Corpului de Control al Ministrului, respectiv personal desemnat din cadrul structurilor de control ale IGPR, IGJR și IGPF sunt pregătite să verifice cu celeritate sesizările cu privire la activitatea personalul MAI, inclusiv din cadrul instituțiilor prefectului.

O altă măsură dispusă pentru desfășurarea în condiții de legalitatea a votului privește eliberarea cărților de identitate.

Astfel, pentru soluționarea cu operativitate a cererilor privind eliberarea cărților de identitate, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI a recomandat serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor să asigure program cu publicul sâmbătă între orele 08.00 și 16.00 și duminică între orele 07.00 și 21.00.

La aceste alegeri pot vota cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor. Nu pot vota persoanele puse sub interdicție sau cărora le-a fost interzisă exercitarea dreptului de a alege prin hotărâre judecătorească definitivă.

La alegerile de duminică mai pot vota cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în țara noastră.

Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința.

Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședință.

Cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte:  cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic. Elevii din şcolile militare pot vota în baza carnetului de serviciu militar.

Cetățenii Uniunii Europene pot vota în baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.

Pentru ziua votului au fost dispuse de către autoritățile competente o serie de măsuri speciale de protecție în contextul pandemiei de COVID 19!

Conform regulilor de protecție sanitară,  se vor stabili circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, dacă spațiile destinate secțiilor de vot permit acest lucru.

Accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum un metru între persoane.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15.

Alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot, dar și la ieșire. În fiecare secție vor fi puse la dispoziție flacoane cu dezinfectant.

De asemenea, la intrarea în secție, alegătorilor li se va măsura temperatura.

 

În cazul în care un alegător este febril sau prezintă simptome respiratorii evidente se va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot și se vor lua măsuri pentru ca acesta să petreacă cât mai puțin timp în interiorul secției. După finalizarea procedurilor de votare, alegătorul va fi condus în afara sediului secției de votare, iar cabina de vot va fi dezinfectată.

Toți participanții la procesul electoral trebuie să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.

În interiorul secției de vot, se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral și cu operatorul de calculator.

Pentru preluarea datelor de identificare în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, alegătorul va fi instruit cu privire la modul de poziționare a actului de identitate sau a documentului de identitate în suportul terminalului informatic.

Dacă acest lucru nu este posibil, această procedură va fi realizată de operatorul de calculator, care ulterior își va dezinfecta mâinile.

În vederea identificării, alegătorul își va îndepărta masca pentru scurt timp, păstrând o distanță de minimum un metru și jumătate față de operatorul de calculator.

Buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „Votat” şi pixurile care vor fi utilizate de alegători pentru semnare în lista electorală trebuie dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare.

După exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „Votat”, după caz, pe actul de identitate sau pe documentul de identitate.

Regulile de protecție sanitară trebuie respectate și în cazul exercitării dreptului la vot prin intermediul urnei speciale.

Persoanele care nu respectă măsurile de protecție sanitară stabilite pentru ziua votului pot primi amendă cuprinsă între 500 și 2.500 lei. Foto – Digi 24

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.