156424 – 16092020 – Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a încheiat un acord de parteneriat cu Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS). Documentul a fost semnat de președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică și președintele LSRS, Robert Stredie.
Prevederile acordului vizează derularea unor acțiuni și proiecte desfășurate în beneficiul studenților români din afara țării, consultări pe teme de interes comune, precum și constituirea unor grupuri de lucru care au ca obiectiv promovarea drepturilor electorale în rândul acestei categorii de alegători.
Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, și-a exprimat speranța că semnarea acestui acord de parteneriat va genera proiecte și programe eficiente care să răspundă nevoilor și intereselor tinerilor și care să aibă ca rezultat creșterea gradului de cunoaștere și de implicare civică a acestora. “Consider că este foarte important ca tinerii să înțeleagă mecanismele sistemului electoral românesc, pentru că astfel vor dobândi o perspectivă mai nuanțată, mai amplă și mai profundă asupra principiilor de funcționare a democrației”, a afirmat oficialul AEP.
Președintele LSRS, Robert Stredie, a prezentat proiectele pe care Liga le are în desfășurare, precum și cele aflate în stadiul de elaborare, care vizează colaborarea cu instituții în vederea derulării unor programe în beneficiul studenților români din afara țării.
Peședintele Ligii, a exprimat, totodată, aprecierea față de deschiderea AEP în vederea implicării tinerilor în procesele elecrorale și a afirmat disponibilitatea de a susține instituția, prin intermediul comunității de studenți pe care o reprezintă, în demersurile de informare a românilor din străinătate cu privire la modalitățile de votare pe care aceștia le au la dispoziție.