Acasă Anchete MAI: 133 de fapte de natură penală în timpul procesului de votare

MAI: 133 de fapte de natură penală în timpul procesului de votare

DISTRIBUIȚI

156547 – 27092020 – Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut o nouă declarație de presă, la orele 18.00, cu privire la activitățile efectivelor MAI în contextul desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020.

Dajbog:

“Vă informăm că Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Biroului Electoral Central să analizeze posibilitatea prelungirii votării după ora 21.00, la secțiile de votare unde există persoane care așteaptă în proximitatea localului de votare și doresc să-și exercite dreptul la vot. Solicitarea a avut în vedere aglomerația creată la unele secții de votare ca urmare a respectării regulilor de protecție sanitară și, bineînțeles, respectarea dreptului fundamental al cetățenilor de a vota.

De la începutul procesului de votare și până acum, la nivelul întregii țări, au fost înregistrate 703 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral. 255 nu s-au confirmat, iar 242 sunt încă în curs de verificare.

Au fost constatate 133 de fapte de natură penală pentru care sunt cercetate 102 persoane.

De asemenea au fost constatate 137 de contravenții fiind aplicate 88 de amenzi în valoare de peste 122.000 de lei și 47 de avertismente scrise.

Permiteți-mi să prezint câteva exemple relevante:

Un jandarm aflat în paza unei secții de votare din jud. Brașov a fost atacat de un bărbat, bolnav psihic, care a asmuțit asupra acestuia un câine. Jandarmul a executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare, fără a rezulta victime. Ulterior, agresorul a fost imobilizat și încătușat, urmând a fi transportat cu o ambulanță, la o unitate medicală de specialitate.

În orașul Tecuci din Galați, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele a doi bărbați pentru coruperea alegătorilor după un cetățean a sesizat faptul că aceștia ar fi împărțit bani unor alegători. Unul dintre bărbați are și dosar penal pentru amenințare după ce l-ar fi amenințat chiar pe denunțător.

În Prahova, o persoană care s-a recomandat a fi jurnalistă a informat purtătorul de cuvânt al IPJ că în zona Târgșoru Vechi o serie de cetățeni au primit mesaje gen RO ALERT prin care au fost informați că la secțiile de votare din zonă au fost identificate cazuri de COVID. În urma verificărilor s-a stabilit că mesajul a fost trimis de fapt de pe un număr privat.

Polițiștii din Gorj au fost sesizați de un candidat că a fost împins și lovit cu cotul în abdomen de fiul unui alt candidat. În cauză s-a întocmit  dosar penal.

Polițiștii constănțeni efectuează cercetări, în urma unei sesizări, cu privire la faptul că o femeie ar fi încercat să introducă în urnă mai multe buletine de vot, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de fraudă la vot.

În județul Argeș, la două secții de vot diferite s-au prezentat doi cetățeni străini care au votat fără avea acest drept. Acum au dosar penal pentru fraudă la vot.

În județul Hunedoara, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către președintele unei secții de votare cu privire la faptul că doi alegători ar fi primit buletine de vot având deja aplicată ștampila cu mențiunea „votat”. Echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a demarat cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, jud. Brașov, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, la o secție de votare din stațiune, o persoană ar fi oferit o sumă de bani unui bărbat, în scopul determinării acestuia să voteze un anumit candidat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

În județul Mehedinți, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de președintele unei secții de votare cu privire la faptul că o tânără și-a fotografiat unul dintre buletinele de vot în timp ce se afla in interiorul secției de votare. A fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 600 lei.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Nanov, județul Teleorman,  au fost sesizați cu privire la producerea unui incident în proximitatea secției de votare din comuna Călinești.  După ce a ieșit din secția de votare, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat a fost agresat fizic. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În cursul zilei de astăzi, în județul Botoșani, polițiștii Secției de Poliție nr.1 au fost sesizați de către președintele unei secții de votare din localitatea Tudora, cu privire la faptul că unui bărbat de 79 de ani din localitate, i s-ar fi înmânat de către un membru  al secției de votare un buletin de vot, fără ca acesta să prezinte actul de  identitate, bărbatul respectiv exercitându-și votul. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul își exercitase dreptul la vot și la o altă secție de votare, de pe raza aceleiași localități. Polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de frauda la vot. Față de membrul biroului electoral al secției de votare s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.200 de lei.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a fost sesizat de către Biroul Electoral de Circumscripție Comunală Fântânele despre faptul că o persoană s-a prezentat la vot unde a constatat faptul pe numele ei exista o cerere pentru urna specială, aceasta negând ca ar fi făcut o astfel de solicitare. În cauză, polițiștii efectuează cercetări.

Facem un apel către toți participanții la acest proces electoral să respecte prevederile legale! Personalul MAI rămâne în dispozitiv pentru a verifica, și în continuare, toate sesizările primite și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare.

Misiunea noastră nu se termină odată cu încheierea votării, MAI având și atribuții privind securitatea transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale.

Fermitatea, echidistanța în aplicarea legii și menținerea unui climat general de normalitate au fost și vor rămâne principalele priorități pentru angajații mobilizați astăzi, până la finalizarea întregului proces electoral”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.