Acasă Externe Agenda Europeana Comisia Europeană prezintă acțiuni menite să impulsioneze piețele de capital ale Europei

Comisia Europeană prezintă acțiuni menite să impulsioneze piețele de capital ale Europei

DISTRIBUIȚI
 156534  – 25092020 – Comisia Europeană a publicat  un nou plan de acțiune ambițios, menit să impulsioneze, în următorii ani, uniunea piețelor de capital (UPC) ale Uniunii Europene. În prezent, prioritatea absolută a UE este asigurarea faptului că Europa se redresează în urma crizei economice fără precedent provocate de pandemia de COVID-19. În acest scop, va fi esențial să se dezvolte piețele de capital ale UE și să se asigure accesul la finanțarea de pe piață.

Piețele de capital de mari dimensiuni și integrate vor facilita redresarea UE, asigurând faptul că întreprinderile – în special întreprinderile mici și mijlocii – au acces la surse de finanțare și că deponenții europeni au încredere să facă investiții pentru viitorul lor. Piețele de capital dinamice vor sprijini, de asemenea, tranziția verde și cea digitală a Europei, contribuind totodată la crearea unei economii mai favorabile incluziunii și mai reziliente. Uniunea piețelor de capital este, de asemenea, esențială pentru consolidarea rolului internațional al monedei euro.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19, activitatea noastră privind crearea unei uniuni a piețelor de capital a devenit urgentă. Forța redresării noastre economice va depinde în mod decisiv de buna funcționare a piețelor noastre de capital și de măsura în care cetățenii și întreprinderile pot avea acces la oportunități de investiții și la finanțarea de pe piață de care au nevoie. Trebuie să generăm investiții masive pentru ca economia UE să devină mai durabilă, mai digitală, mai favorabilă incluziunii și mai rezilientă. Planul de acțiune prezentat astăzi urmărește să abordeze în mod decisiv unele dintre obstacolele rămase în calea unei piețe unice de capital.”

Planul de acțiune prezentat astăzi are trei obiective-cheie:

  • asigurarea faptului că redresarea economică a UE este verde, digitală, favorabilă incluziunii și rezilientă, prin îmbunătățirea accesului la finanțare pentru întreprinderile europene, în special pentru IMM-uri;
  • transformarea UE într-un loc și mai sigur pentru economiile și investițiile pe termen lung ale persoanelor fizice;
  • integrarea piețelor de capital naționale într-o autentică piață unică de capital la nivelul UE.

În acest scop, Comisia prezintă astăzi șaisprezece măsuri specifice, menite să asigure realizarea de progrese reale în vederea finalizării UPC. Printre măsurile anunțate astăzi se numără și cele prin care UE:

  • va crea un punct unic de acces la datele întreprinderilor, destinat investitorilor.
  • va sprijini asigurătorii și băncile să investească mai mult în întreprinderile din UE;
  • va consolida protecția investițiilor pentru a sprijini în mai mare măsură investițiile transfrontaliere pe teritoriul său;
  • va facilita monitorizarea adecvării pensiilor în întreaga Europă;
  • va spori armonizarea sau convergența normelor în materie de insolvență;
  • va încuraja realizarea de progrese în ceea ce privește convergența în materie de supraveghere și aplicarea consecventă a cadrului unic de reglementare pentru piețele financiare în UE.

Aceste măsuri se bazează pe progresele înregistrate în cadrul Planului de acțiune din 2015 privind uniunea piețelor de capital și pe evaluarea la jumătatea perioadei din 2017 și dau curs solicitărilor Parlamentului European [proiect de raport din proprie inițiativă (INI), iunie 2020] și ale Consiliului (Concluziile Consiliului, 5 decembrie 2019). Aceste măsuri se bazează, de asemenea, pe discuții detaliate cu părțile interesate și pe recomandările Forumului la nivel înalt privind uniunea piețelor de capital.

Context

UPC nu este un scop în sine, ci este esențială pentru îndeplinirea principalelor obiective de politică economică: redresarea în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, o economie favorabilă incluziunii și rezilientă în serviciul tuturor cetățenilor, dubla tranziție către o economie digitală și durabilă, precum și autonomia strategică deschisă într-o lume post-Brexit și din ce în ce mai complexă. Îndeplinirea acestor obiective necesită investiții masive, care nu pot fi realizate doar cu bani publici și finanțări tradiționale prin credite bancare. Numai piețele de capital mari, care funcționează bine și sunt integrate pot oferi nivelul de sprijin necesar pentru redresarea în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19. Numai o UPC care funcționează în mod corespunzător poate să mobilizeze și să canalizeze investițiile enorme necesare pentru a face față provocărilor climatice și de mediu cu care ne confruntăm și pentru a sprijini digitalizarea întreprinderilor noastre, astfel încât acestea să rămână competitive la nivel mondial.

UPC ar trebui să genereze beneficii pentru toți europenii, indiferent unde locuiesc și muncesc aceștia. Consumatorii ar trebui să aibă mai multe opțiuni în ceea ce privește economiile și investițiile lor și ar trebui să fie bine informați și protejați în mod corespunzător, oriunde s-ar afla. Întreprinderile, inclusiv cele mici și mijlocii, ar trebui să poată avea acces la finanțare în întreaga UE, iar investitorii ar trebui să poată investi în proiecte în întreaga UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.