156360 – 10092020 – Șeful statului a devenit purtătorul de cuvânt al guvernului. Într-un fel, dat fiind că Iohannis a și spus că este guvernul lui, după anii de certuri cu PSD, nici nu e de mirare. Mai ales că nici PNL și nici guvernul nu excelează la capitolul comunicare.
Pentru a descâlci bâlbele guvernanților, Klaus Iohannis a ieșit miercuri pentru a le transmite părinților că-și pot trimite cu încredere copiii la școală de luni. Ce contează că încă nu știm toate condițiile în care se vor deschide școlile, cu doar câteva zile înainte de data anunțată, președintele spune că decizia de a deschide școlile, „deși nu este una ușoară, este corectă și necesară”.
Iohannis a evitat să o critice pe Monica Anisie, ministrul educației, pentru lipsa de pregătire a începerii anului școlar, după ce a avut la dispoziție lunile de vară, susținând doar că „situația este așa de complicată și așa de neobișnuită încât lucrurile au fost greu de rezolvat”.
Însă șeful statului privește cu încredere la guvernul de după alegerile parlamentare din decembrie. Și în această privință, Iohannis a preluat ideea PNL de pregătire a bugetului, urmând însă ca acesta să fie adoptat abia de Parlamentul viitor, deși acest lucru contravine Legii finanțelor publice. „Este clar că bugetul pentru anul viitor trebuie construit cu mare grijă și cred că este la fel de evident că e de preferat ca bugetul pentru anul viitor să fie discutat și aprobat de noul parlament care va rezulta din alegerile parlamentare, și nu de acest parlament, unde vedem niște abordări total neprincipiale și neconforme cu realitatea”, a spus președintele.
Probabil că Iohannis este convins că viitorul Parlament va fi dominat de PNL, cu ajutorul multor politicieni cooptați deja de la PSD sau alte formațiuni. Totuși președintele ne anunță că „s-a cam terminat” cu traseismul la liberali.
Și dacă mai era nevoie de dovezi că PNL are nevoie de purtători de cuvânt, chiar și principalul oponent – șeful PSD – a anunțat miercuri măsuri luate de partidul liberal. „Peneliștii au contestat din nou la Curtea Constituțională legea votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis” referitoare la dublarea alocațiilor, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Dar chiar și pentru Iohannis este greu să susțină avântul economic în ziua în care leul a atins un nou minim istoric. În schimb, ministrul de finanțe se laudă cu investițiile statului din prima parte a anului. – sursa: EurActiv.ro