Acasă Social Radiografia transporturilor rutiere românești, la 5 luni după declanșarea pandemiei

Radiografia transporturilor rutiere românești, la 5 luni după declanșarea pandemiei

DISTRIBUIȚI

 155892 – 04082020 –  Analiza la zi a transporturilor rutiere de mărfuri și de pasageri în trafic național și internațional ne arată o prăbușire dramatica a afacerilor din domeniu, în contextul problemelor economice si sociale generate de evoluția pandemică, de contextul legislativ autohton si european, dar mai ales de erorile grave în abordarea guvernamentală a măsurilor sectoriale, ce lipsesc cu desăvârșire.

Iată tabloul complet al dezastrului ce v-a conduce la o influență negativă în produsul intern brut de aproximativ 6%:

  1. Transportul internațional de mărfuri  – cel mai mare exportator de servicii din industria transporturilor :

–        Foarte afectat transportul mărfurilor generale și cel din industria automotive, puțin afectat transportul mărfurilor la temperatură controlată

–        Media ne arată o scădere a volumelor mărfurilor transportate cu aproximativ 50% în raport cu anul 2019

–        Tarifele medii  practicate în transportul internațional de mărfuri a scăzut cu 10% față de perioada similară a anului trecut

–        Noile prevederi ale Pachetului de mobilitate, in special cele aplicabile inca din luna August a.c. (ex. întoarcerea, odată la 4 săptămâni la locul de reședință al conducătorului auto) vor provoca o creștere artificială a costurilor operaționale in medie cu minim 20%, imposibil de gestionat de către companiile de transport intracomunitar

–        A început migrația firmelor de transport către țările Europei de Vest, în special către Germania, Austria, Belgia, Spania si Olanda în încercarea de a menține valabile contractele cu clienții transporturilor intracomunitare

–        Exodul șoferilor către țările vestice continuă, pe fondul instabilității si volatilității companiilor autohtone dar și din cauza instabilității sociale si economice din țara noastră. Europa de Vest are un deficit total de cel putin 500.000 de șoferi profesioniști, numai Anglia având un minus de 60.000

–        Transportul internațional express (2,4-3,5 to) – se lucrează la capacitate redusă în medie cu 50% mai mică față de perioada similară a anului trecut / jumătate din flote sunt în parcări.

–        Per total, transportul rutier internațional de mărfuri este afectat și de creșterea costurilor operationale în medie cu 8% pentru fiecare cursă în parte, cauzată în special de haosul timpilor de conducere, provocat de modificarea rutelor de transport respectiv de blocajele din frontiere.

  1. Transportul international de pasageri – al doilea mare exportator de servicii din transportul rutier

–        Cursele turistice intracomunitare sunt blocate în procent de 100%, nu exista activitate pentru companiile românești

–        Cursele turistice externe cu clienți români – scădere de 90% față de perioada similară a anului trecut

–        Cursele regulate de pasageri in trafic internațional – după un restart mult așteptat la inceputul lunii mai pe fondul deblocării lor, din nou în scădere dramatică – minus 70% față de perioada similară a anului trecut. Nu mai există pasageri către România, ceea ce presupune ca returul se face cu maxim 20% din locuri ocupate.

–        Afectat drastic de transportul ilicit – piraterie cu pasageri și coletărie

  1. Transportul național de mărfuri

–        Scădere a volumelor cu aproximativ 20%

–        Cele mai mici tarife practicate într-o tară europeană cu excepția Bulgariei, în scădere în ultimele cinci luni – efect de canibalizare a pieței

–        Se constată o ortientare a clienților către capacități mai mici de transport în vederea optimizării costurilor

  1. Transportul național de pasageri

–        Transportul ocazional/turistic înregistreaza o scădere de peste 90% față de media semestrială a ultimilor ani

–        Transportul regulat interjudețean de pasageri – se lucreaza la capacitate de maxim 30%, foarte multe curse suspendate, număr extrem de mic de pasageri pe cursele active în scădere cu 70-75% față de perioada similară a anului trecut

–        Transportul județean de pasageri – se lucrează la capacitate de 80-90% din total curse, însă cu număr de pasageri redus semnificativ. Aproximativ 60-70% din numărul pasagerilor în perioada similară a anului 2019. Concurență neloială din partea companiilor de transport aparținând autoritățiilor locale sau asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. Haos legislativ si presiune uriașă din partea autoritățiilor, abuzuri instituționale, etc.

–        Transportul de tip navetă – slab afectat în comparație cu 2019

–        Transporturile de tip transfer aeroport – capacitate mică în raport cu reducerea drastică a numărului de pasageri – cu peste 60% față de perioada similară a anului trecut

Date generale:

–        95% din operatorii de transport ce si-au redus activitatea de la debutul stării de urgență, au optat pentru soluția somajului tehnic însă acum, majoritatea regretă această acțiune și spun ca nu pot face față lunilor care vin

–        Marea majoritate a transportatorilor acuză faptul că programul IMM invest a fost prost gândit, lipsit de transparență si echilibru și nici măcar 10 % din firmele membre F.O.R.T. nu au putut trece în etapa finală pentru a accesa sumele necesare continuării activității

–        Activitatea centrelor de pregătire profesională si procesul de examinare pentru obținerea atestatelor necesare conducătorilor auto profesioniști sunt suspendate din nou, începand cu această săptămâna, existând riscul major ca transporturile internaționale să nu se mai poată desfășura în lipsa valabilității documentelor

–        Termenul cel mai des întâlnit la nivelul companiilor de transport autohtone este SUPRAVIEȚUIREA

–        Soluțiile așteptate de la Guvernanți: reducerea TVA-ului aplicabil în cazul serviciilor de transport, suspendarea taxelor de drum, reducerea gradului de împovărare fiscală în privința salariilor pentru a crește salarizarea în acest sector de activitate, transmite Biroul de presă F.O.R.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.