155919 – 06082020 – Programul ”Casa Eficientă Energetic” începe pe 15 septembrie 2020, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe. Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Aproximativ 9.000 de proprietari de case din România își vor putea eficientiza energetic locuințele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceștia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin AFM. Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro.
”Cele mai multe case nu sunt bine izolate. Este și motivul pentru care pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereții exteriori, sau la 25% prin geamuri sau acoperiș. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială: indirect, o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie”, a declarat ministrul Costel Alexe.
Cheltuielile eligibile vizează instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească cu cel puțin o clasă energetică.
Cei interesați vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.
Ministrul a anunțat și lansarea în dezbatere publică și a Ghidului de finanțare a programului ”Casa Eficientă Energetic” pentru instituții publice (școli și gradinițe).
Peste 400 de școli din România vor putea fi eficientizate energetic prin intermediul acestui program, care are un buget de 384 de milioane de lei. Astfel, orice școală din România poate primi finanțare prin AFM pentru lucrări de izolație termică, încălzire centralizată, pentru reducerea consumului de energie sau investiții care conduc, în final, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
”Astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie și cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Eficienţa energetică a școlilor sau grădinițelor are dublu avantaj: pe de-o parte, se reduce consumul de energie și scad costurile cu utilitățile, iar pe de altă parte, sănătatea profesorilor și a elevilor este mult mai în siguranță. Nu mai punem la socoteală că din cele peste 7.000 de unități de învățământ din țară, peste 25% au ca principală sursă de încălzire soba cu lemne. Asta înseamnă o mare presiune pe păduri și un aer în clădire care nu susține pe deplin perfomanța elevilor”, a declarat ministrul Costel Alexe.
Fiecare primărie primește 90% din valoarea acestor investiții, dar nu mai mult de 1,5 milioane de lei. Localitățile cu mai mult de 4.000 de locuitori, pot depune două proiecte și pot obține astfel până la 3 milioane de lei.
Cheltuielile eligibile pentru școli și grădinițe sunt dotarea instituțiilor cu centrale termice, dar și înlocuirea centralelor sau a componentelor sistemului de încălzire cu unele mai performante, tâmplărie cu geam termopan, izolație termică fațade și terase, alte lucrări menite să reducă pierderile de energie termică, sisteme nepoluante pentru obținerea necesarului de energie sau pentru anumite utilități, sisteme de încălzire a apei care utilizeaza energia solară, panouri fotovoltaice, schimbarea corpurilor de iluminat, instalarea de senzori de mișcare, sisteme moderne și eficiente de monitorizare a energiei, sisteme de ventilatie și climatizare pentru sporirea confortului termic al utilizatorilor.
Sunt interesata de programul dumneavoastră și as dori sa fiu contactat de către un consultat din partea firmei in vederea întocmirii documentației!