Acasă Social Linie telefonică pentru sesizări privind analizele de testare COVID-19: 021-9615 

Linie telefonică pentru sesizări privind analizele de testare COVID-19: 021-9615 

DISTRIBUIȚI

 155908 – 05082020 –   InfoCons lanseaza linia de urgenta si  vine în sprijinul consumatorilor din România, în special în această perioadă dificilă și pune la dispoziția acestora numărul 021-9615 număr cu tarif normal în rețeaua Telekom apelabil din toate rețelele, numar dedicat consumatorilor care au efectuat analize de testare COVID-19 sau doresc sa realizeze aceste analize. La acest număr consumatorii pot solicita consiliere, informare și  pot depune o sesizare în acest domeniu din perspectiva protecției consumatorilor.

Mișcarea de Protecția consumatorilor –  este alături de cei care întâmpină probleme cu o unitate medicala privata sau de stat, atât din perspectiva respectării prevederilor contractuale, informarea corectă și transparentă a acestora.

Tinand cont de faptul ca se inregistreaza tot mai multe sesizari din partea consumatorilor cu privire la realizarea analizelor de testare COVID-19, procesarea rezultatelor, clauzele contractuale sau de consimtamant semnate de catre consumatori in momentul recoltarii, InfoCons trage un semnal de alarma si sprijina toti consumatorii care intampina o problema in acest domeniu.

Toți consumatorii care intâmpină probleme sau au nevoie de consiliere în acest domeniu pot accesa totodată și numărul de telefon 021-9615, direct la adresa de e-mail: reclamatii@infocons.ro sau în scris la C.P 38, O.P. 53 sector 4, București.

Drepturile  fundamentale ale consumatorilor:

  • de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor și intereselor legitime;
  • de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori;
  • de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate;
  • de a fi despăgubiți în mod real și corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;)
  • de a se organiza în asociații ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor;
  • de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare;
  • de a nu li se interzice de către un operator economic să obțină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege.
  • se interzice refuzul vânzării unui produs sau prestării unui serviciu către un consumator fără un motiv justificat conform prevederilor legale în vigoare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.