156057 – 16082020 – Palatul Victoria va fi iluminat în roșu în această seară, între orele 20.00 și 24.00, cu ocazia Zilei naţionale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, care, începând de anul acesta, va fi marcată pe 16 august, potrivit Legii 134/2020 adoptată în acest sens de Parlament și recent promulgată de președintele României.
”Guvernul susține astfel necesitatea conştientizării violenţelor şi persecuţiilor la care au fost şi sunt încă supuşi creştini din întreaga lume și se pronunță pentru eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii religioase sau de orice altă natură. Trăim de mai multe luni, țări de pe tot globul, o experiență care ne reconfirmă, o dată în plus, dacă mai era nevoie, că soarta întregii civilizații depinde de unitatea acțiunilor împotriva unor amenințări majore care nu țin cont nici de religie, și nici de alte criterii de diferențiere între oameni și între comunități. Totodată, consider foarte important pentru fiecare dintre cetățenii României să ne cunoaștem trecutul istoric și să prețuim valorile care ne definesc ca popor”, a declarat premierul Ludovic Orban. .
Ziua de 16 august, în care creștinii din România îi prăznuiesc pe Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Voievod cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și unul dintre ginerii lui, sfetnicul Ianache Văcărescu, a fost stabilită prin lege ca zi națională de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor, în semn de recunoștință și de aducere aminte a morții lor martirice, devenite simbol al jertfei supreme pentru credința strămoșească și pentru propriul popor. Foto – Vrancea 24