Acasă Politic Dreapta fără PMP

Dreapta fără PMP

DISTRIBUIȚI

155861 – 01082020 – PNL, USR și PLUS au bătut palma vineri noaptea pe un protocol de colaborare la Primăria Municipiului București. Protocolul prevede împărțirea candidaturilor pentru primăriile de sector (3 candidați PNL, 2 USR și unul de la PLUS), precum și desemnarea a doi viceprimari de la PNL și PLUS. Dacă Nicușor Dan va fi ales primar, Vlad Voiculescu (PLUS) va deveni viceprimar și va avea delegate atribuții clare: sănătatea, educația și asistența socială, potrivit surselor G4Media.ro.

Protocolul semnat la finalul negocierilor de azi-noapte prevede ca, dacă va deveni viceprimar, Vlad Voiculescu să gestioneze rețeaua de spitale a primăriei, dar și activitățile legate de calitatea vieții: proiecte noi de investii în sănătate, mediu (calitatea aerului, apei), centre pentru vârstnici, centre pentru copii, sport si agrement;

În ceea ce privește educația, printre domenii se vor număra și școlile speciale, învățarea continuă pentru adulți, dezvoltarea de competențe digitale.

Cele trei partide s-ar fi înțeles ca PNL să dea candidații pentru sectoarele 3, 5 și 6, iar alianța USR PLUS – candidații pentru sectoarele 1,2 și 4. Numele stabilite sunt Clotilde Armand USR (sectorul 1), Radu Mihaiu USR (sectorul 2), Adrian Moraru (PNL – Sectorul 3), Simona Spătaru PLUS (sectorul 4), Cristian Băcanu PNL (sectorul 5), Ciprian Ciucu PNL (sectorul 6). Foto: Dan Barna

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.