Acasă Anchete Justitie Confesiunile lui Radu Budeanu

Confesiunile lui Radu Budeanu

DISTRIBUIȚI

            155905 – 05082020 –   Milionarul Radu Budeanu, care controleaza un grup de presa din care fac parte publicatii precum Cancan, Gandul sau ProSport, actionar si manager al societatii Romprest, a facut marturisiri complete in fara procurorilor DNA care au instrumentat dosarul Hidroelectrica. E vorba despre o anchetă finalizata cu rechizitoriu in care au fost trimisi in judecata fostul ministru al Dezvoltarii, Elena Udrea – pentru trafic de influenta si spalare a banilor, si afaceristul Dan Andronic – pentru marturie mincinoasa

Elena Udrea este acuzata ca a cerut 5 milioane de dolari – din care a primit 3,8 milioane – de la milionarul Bogdan Buzaianu, pentru ca in schimb sa intervina pentru mentinerea contractului intre Hidrolectrica si firma acestuia, Energy Holding. Faptele ar fi avut loc in anul 2011.

Radu Budeanu este cunoscut ca facand parte din asa-numitul Grup de la Monaco. El a fost casatorit, timp de noua ani, cu stilista Dana Budeanu, cu care are doua fete. In prezent este casatorit cu creatoarea de moda Cristina Savulescu.

Potrivit DNA, Radu Budeanu a jucat rolul de intermediar in aceasta afacere, intre Bogdan Buzaianu si Elena Udrea. Procurorii l-au cercetat initial pe Budeanu pentru spalare de bani si trafic de influenta in forma continuat. Dupa trimiterea in judecata a Elenei Udrea si a lui Dan Andronic, anchetatorii au clasat acuzatia de spalare de bani.

Ulterior, la sfarsitul lunii iulie 2020, au schimbat incadrarea celei de-a doua infractiuni in complicitate la trafic de influenta. In acel moment, Budeanu incheie un acord de recunoastere a vinovatiei pentru o sentinta de 2 ani de închisoare cu suspendare.

            ”Am remis 3,8 milioane de dolari”

Pe 21 iulie, Radu Budeanu dadea in fata procurorului DNA o scurta declaratie, care a fost inregistrata audio. ”Am luat la cunostinta de schimbarea incadrarii juridice. Recunosc si regret savarsirea faptei. Sunt de acord cu noua incadrare juridica stabilita prin ordonanta din 16 iulie 2020. Ca intermediar al lui Nicolae-Bogdan Buzaianu, la solicitarea acestuia, i-am propus Elenei-Gabriela Udrea, prin intermediul Anei-Maria Topoliceanu, suma de 5.000.000 de dolari SUA pentru a nu mai fi atacat si hartuit public de ea si de cei din apropierea sa. Totodata, rugamintea era sa nu existe probleme in ce priveste contractul derulat de Hidroelectrica de catre firma lui Nicolae- Bogdan Buzaianu, mai ales ca acesta era in discutii finale de vanzare a acestei firme unui fond din Qatar. In concret am remis la sediul PDL suma de 3,8 milioane de dolari, Anei-Maria Topoliceanu. Nu am avut niciun beneficiu personal de pe urma acestei actiuni. Nu aveam de ales in legatura cu situatia descrisa mai sus, deoarece depindeam din toate punctele de vedere, la acea vreme, de Nicolae – Bogdan Buzaianu. Doresc incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei. Alte aspecte nu am de declarat” declara Radu Budeanu.

            DNA: Declaratia, proba decisiva

Datele din acest articol sunt din dosarul aflat pe masa unui judecator de la Tribunalul Bucuresti, care urmeaza sa decida asupra acordului semnat de Budeanu cu DNA.

Procurorul DNA explica si motivele pentru care a incheiat acordul cu milionarul: ”Radu Ioan Budeanu are un loc de munca stabil – (manager Romprest- n.red.), are copii minori in intretinere, nu are antecedente penale, are studii superioare, a avut o atitudine sincera, nu a avut un folos personal din savarsirea infractiunii cercetate, a contribit decisiv la probarea activitatii infractionale a inculpatei Elena Gabriela Udrea, e complice, nu autor al cumpararii de influenta, rolul sau a fost minor”.

            Probele din cazul Hidroelectrica

Anterior acestei marturii, Radu Budeanu daduse mai multe declaratii la DNA, in care explica traseul presupusei spagi. El si Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Nationale de Investitii, fosta apropiata a Elenei Udrea, au dat declaratii cheie in acest caz.

Alte probe din dosar: interceptari telefonice, e-mailuri, declaratiile unor martori sub acoperire, declaratiile unor politicieni sau ale unor angajati Energy Holding, documente bancare etc.

            Ziare.com prezinta acuzatiile DNA in acest caz, asa cum sunt in dosarul de la Tribunalul Bucuresti.

            Udrea, atac dur la Budeanu

Trebuie spus ca Elena Udrea a reactionat dur pe FB, saptamana trecuta, dupa ce stirea ca Budeanu a facut acord cu procurorii DNA a fost data publicitatii. Ea spunea ca este vorba de un dosar vechi din 2015, bazat pe denunturi si ca toti participantii la faptele din dosar au fost scosi din cauza de procurori, prin dosare disjunse, ”scopul fiind evident acela de a-i convinge, cu promisiuni sau amenintari, sa declare asa cum vor procurorii, ca sa reiasa ca eu as fi facut ceva penal”.

”Nu il condamn pe Radu Budeanu pentru ca a ales sa spuna ce vor procurorii in schimbul unei libertati aproape sigure, pentru ca stiu ca are copii mici si probabil de aici se trage slabiciunea lui. Desi, mai ales fiind barbat, poate era mai onorabil sa-si obtina libertatea luptandu-se in instanta cu procurorii si spunand adevarul” precizeaza Elena Udrea.

Procurorii DNA arata ca in 2011, Budeanu era omul de incredere al lui Buzaianu. Lucru confirmat chiar de acesta.”Initial, am avut cu Buzaianu Bogdan Nicolae o relatie de prietenie care ulterior s-a combinat cu o relatie de afaceri, in sensul ca lucram in conducerea societatilor pe care acesta le detinea. Precizez ca mi-am desfasurat activitatea in calitate de director la SC Revista Ciao SRL, Media Promovalores SRL, Cancan Media SRL, societati in care asociati erau societati de tip off-shore controlate de Buzaianu Bogdan Nicolae” explica Budeanu.

Pe de alta parte, relatia Elena Udrea- Radu Budeanu este descrisa astfel de Ana Maria Topoliceanu: ”Udrea Elena Gabriela si Radu Budeanu cred ca se cunosteau cel putin din anul 2009. Imi amintesc ca in anul 2009, in timpul campaniei prezidentiale am fost trimisa de Elena Udrea sa discut cu Radu Budeanu in legatura cu o reclama intr-un ziar. Stiu ca Elena Udrea il cunostea atat pe Radu Budeanu cat si pe sotia acestuia, Dana Budeanu intrucat i-am vazut pe acestia la ziua lui Dorin Cocos din anul 2010 si cred ca i-am mai vazut si la alte sarbatori pe care nu mi le amintesc la acest moment”.

Potrivit declaratiilor din dosar, Buzaianu voia la sfarsitul anului 2010 sa vanda Energy Holding unor investitori din Qatar, pe de o parte, si mai avea nevoie ca autoritatile sa nu-i deranjeze, macar pentru moment, contractele cu Hidroelectrica SA, dar si ca politicienii influenti sa nu-i fie ostili in public. Era o perioada in care fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, cerea in mod public renegocierea contractelor cu ”baietii destepti din energie”. Buzaianu ii invita in Romania pe reprezentantii fondului din Qatar si incearca sa le arate ca Energy Holding SRL este o societate cu o buna reputatie la nivelul politico-economic-national.

”Personal am organizat intalnirea oamenilor de afaceri cu ministrul Udrea Elena Gabriela, in sensul ca am rugat-o pe Udrea Elena Gabriela sa-i primeasca pe acestia neaparat. Udrea Elena Gabriela era perceputa ca o persoana cu puteri mult mari decat cele oferite de portofoliul pe care il detinea. Mai mult, Udrea Elena Gabriela era cea care atacase in media SC Energy Holding SRL, iar rostul acestei intalniri era de a-i convinge pe oamenii de afaceri din Qatar ca societatea lui Buzaianu Bogdan Nicolae nu are probleme. Pentru intrevederea cu premierul Emil Boc stiu ca a sunat Udrea Elena Gabriela si ca intr-un anumit mod a intervenit si Bobby Paunescu” mai povesteste Budeanu.

            Donatia: O suma de 6 cifre

Potrivit DNA, Budeanu ar fi continuat mai insistent discutiile cu Elena Udrea, sugerandu-i ca Bogdan Buzaianu ar fi dispus sa ii ofere bani, dar ca ar dori sa fie ajutat. Intrucat, de-a lungul intrevederilor, Radu Budeanu ar fi inceput sa spuna prea deschis lucruri periculoase, Elena Udrea l-ar fi trimis sa discute detaliile cu Ana Maria Topoliceanu. ”Am initiat legatura cu Elena Udrea. M-am vazut de multe ori. Si la un moment dat am pus problema unui ajutor clar venit din partea lui Bogdan Buzaianu, peprincipiul de a fi lasati in pace (…) discutia a fost foarte fina la inceput si la urma am zis ca este clar ca vrem sa… ca Buzaianu vrea sa faca o donatie, ca se gandeste la o suma de 6 cifre (potrivit unei note DNA- probabil se referea la o suma cu sase zerouri). Si, ce parere are? Si raspunsul a fost foarte simplu: E ok, du-te la Ana Maria Topoliceanu . Asa am vorbit cu Ana Maria Topoliceanu”.

”Dupa aceasta discutie cu Udrea Elena Gabriela, i-am spus lui Buzaianu Bogdan Nicolae ca propunerea sa este acceptata si ca urmeaza sa iau legatura cu Ana Maria Topoliceanu pentru a stabili detalii (…) Buzaianu Bogdan Nicolae mi-a spus ca este in regula si ca pot sa merg sa discut cu Ana Maria Topoliceanu”. – sursa:  ziare.com, Foto: Ziaristii.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.