Acasă Social Se vorbește despre restricţii zonale

Se vorbește despre restricţii zonale

DISTRIBUIȚI

 155678 – 20072020 – Explozia de cazuri noi de infectări cu SARS COV2 s-ar putea lăsa cu restricţii. Secretarul de Stat Raed Arafat şi ministrul Nelu Tătaru anunţă că, în anumite zone unde a crescut mult numărul de cazuri de COVID, s-ar putea ajunge inclusiv la carantină. Bucureştiul este acum pe primul loc în ţară. În plus, controalele se vor înteţi.

Doctorul Raed Arafat, şeful DSU,  a spus că, în funcţie de evoluţia numărului de infectări cu COVID-19, se pot impune restricţii zonale, adică o zonă unde are loc o explozie de cazuri poate fi închisă pentru o perioadă de 14 zile, sau până la stingerea cazurilor de infectări.

La rândul său, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii a declarat că în funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. ”Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele norme. Când am făcut acele măsuri de relaxare, le-am făcut însoţite şi de un ordon de ministru, comun cu ministrul de resort, care prevedeau şi acele norme de funcţionare şi desfăşurare. Toată lumea şi le-a asumat, inclusiv acei agenţi economici care deschid în acel sens afacerile, dar rămâne să le şi respecte. În condiţiile în care nu vor fi respectate, vor fi şi controale mai înteţite în următoarea perioadă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.