Acasă Social Educatie Șapte universități din România au fost selectate de către Comisia Europeană în...

Șapte universități din România au fost selectate de către Comisia Europeană în cadrul apelului vizând constituirea Universităților Europene

DISTRIBUIȚI

 155543 – 09072020 –   Comisia Europeană a anunțat astăzi, 9 iulie, rezultatele selecției în urma celui de-al doilea apel vizând Universitățile Europene. Din România, au fost selectate șapte universități, care se alătură celor trei instituții de învățământ superior alese în urma primului apel.

Cele șapte universități sunt:

  • Universitatea Politehnica din Timișoara
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  • Universitatea Politehnica din București
  • Universitatea din Petroșani
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca
  • Universitatea de Vest din Timișoara

Cele trei instituții selectate anterior: Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Felicit universitățile din România selectate pentru a face parte din cadrul Universităților Europene, contribuind astfel la consolidarea Spațiului european al educației. Îmi doresc ca aceste universități să constituie un exemplu de bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom continua să susținem cu resurse financiare universitățile, pentru a-și îndeplini obiectivele propuse în cadrul rețelelor europene din care fac parte. Fiecare din cele trei universități deja membre în rețeaua universităților europene au fost finanțate de către Ministerul Educației și Cercetării din Fondul pentru Situații Speciale cu un milion de lei pentru fiecare universitate. Avem disponibilitatea de a susține financiar și cele șapte universități câștigătoare. Bugetul de anul acesta pentru finanțarea învățământului superior este mai mare cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Universitățile Europene sunt alianțe transnaționale ale unor instituții de învățământ superior din întreaga Uniune Europeană care se aliază în beneficiul studenților, al profesorilor și al societății în ansamblul ei.

Comisia Europeană a anunțat cele 24 de noi universități europene care vor adera la primele 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate încă din 2019, din România fiind selectate șapte universități. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ și Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea și atractivitatea învățământului superior european.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.