Acasă Anchete Radu Budeanu o înfundă pe Elena Udrea

Radu Budeanu o înfundă pe Elena Udrea

DISTRIBUIȚI

155785 – 27072020 – Omul de afaceri Radu Budeanu, patronul unui trust de presă din care fac parte publicațiile Cancan, Prosport și Gândul, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al DNA.

Budeanu a recunoscut că în 2011 i-ar fi transmis Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica.

Ulterior, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu ar fi predat printr-un intermediar fostului ministru suma de 3,8 milioane de dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri, potrivit comunicatului DNA.

Pentru că și-a recunoscut vinovăția, Radu Budeanu va scăpa cu o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost transmis de procurorii DNA la Tribunalul București, care va decide soluția finală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.