155737 – 23072020 – Prima promoție de studenți la specializarea „Ordine și siguranță publică”, specialitatea „anticorupție”, din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, a ajuns la momentul absolvirii, iar cei mai tineri ofițeri anticorupție își vor prelua posturile, în structurile Direcției Generale Anticorupție, în cel mai scurt timp.
Clasa anticorupție a fost constituită în anul 2018, ca urmare a demersurilor conducerii Direcției Generale Anticorupție de a organiza această specialitate, demersuri fundamentate de necesitatea pregătirii profesionale specifice în domeniul anticorupție a tinerilor care au ales să servească intereselor cetățenilor, ca ofițeri ai Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, la finalul primului an de studiu, majoritatea studenților cu cele mai mari medii și-au exprimat dorința de a urma această specialitate. În următorii doi ani, aceștia au fost pregătiți profesional de specialiști ai D.G.A. pe fiecare linie de muncă reprezentativă, cu privire la aspectele referitoare la activitatea de prevenire și combatere a infracțiunilor de corupție în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.
Absolvenții clasei anticorupție vor întări efectivele Direcției Generale Anticorupție din mai multe județe ale țării și capitală și își vor desfășura activitatea în domeniul anchete, investigații și prevenire.
Pentru a se asigura o continuitate, reprezentanții D.G.A. au demarat deja procedura de selecție pentru a doua clasă anticorupție, promoția 2019-2022, la care participă 98 de studenți din anul I de studii. Dintre aceștia, doar 15 vor rămâne să se formeze profesional pentru a deveni ofițeri anticorupție și a aduce, prin tinerețea și entuziasmul lor, un plus de valoare activităților de asigurare a integrității în M.A.I.