155534 – 09072020 – Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, participă, în perioada 8-9 iulie, la Reuniunea Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) de la Bruxelles.
Pe agenda întâlnirii șefilor Apărării din țările membre ale Uniunii Europene sunt incluse subiecte ce vizează cooperarea UE-NATO, evaluări asupra amenințărilor de securitate la adresa UE și stadiul elaborării instrumentului de orientare strategică, analiza stadiului actual al misiunilor militare ale UE, provocări (inclusiv pe linia stopării răspândirii COVID-19) și perspective pentru misiunile de instruire militară din Republica Centrafricană (EUTM RCA), Mali (EUTM Mali) și Somalia (EUTM Somalia), dar și aspecte de securitate ale fluxurilor migratorii sau lecții identificate pe timpul pandemiei COVID-19 privind structurile de comandă și control.
EUMC reprezintă cel mai înalt forum militar al Consiliului Uniunii Europene în domeniul Politicii Comune de Apărare și Securitate, reunind şefii apărării din statele membre sau reprezentanţii militari ale acestora în Bruxelles. Structura este condusă de un președinte, ales de către șefii europeni ai Apărării și numit de Consiliul Uniunii Europene.