155789 – 27072020 – Prof. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, atrage atenția, în Convorbiri Europene, asupra faptului că, în gâlceava nostră pe tema fondurilor europene pe care România le-ar putea atrage în exercițiul bugetar următor, riscăm să repetăm ”performanțele” anterioare dacă nu înțelegem exact structura viitoarelor fonduri europene și criteriile pe baza cărora vor putea fi accesate.
Redăm integral materialul publicat în Convorbiri Europene:
”În România, confruntările pe marginea banilor europeni au fost declanșate de realitatea celor 80 de miliarde euro „care ar trebui să vină”, după cum anunţa preşedintele României. O parte din aceşti bani – 46,3 miliarde euro – revin României din exerciţiul financiar 2021-2027. Dacă menţionăm suma accesabilă, atunci corect ar fi să menţionăm şi volumul cotizaţiei României pe această perioadă, între 15-20 miliarde euro. Ar urma să primim 43 miliarde minus contribuţia proprie, deci cca 30 miliarde. De ce nu se menţionează acest lucru?
A doua sursă este partea care revine ţării noastre din Fondul de recuperare stabilit la nivelul Uniunii pentru refacerea după criză. Din suma totală (750 miliarde), României ar trebui să-i revină 33 miliarde: 16,7 miliarde euro sub formă de „granturi”, deci bani nerambursabili, şi alte 16,7 miliarde sub formă de împrumuturi, este adevărat la o dobândă foarte mică. Această sumă este sigură şi poate fi accesată.
Problema esenţială pentru ţara noastră nu este mărimea acestor fonduri, ci condiţiile noi de accesare a lor. Uniunea propune o altă structură de finanţare, iar fiecare ţară trebuie să „înţepe” noile trasee de finanţare pentru a ajunge la banii europeni. Suntem pregătiţi pentru acest demers? Iată câteva gânduri şi întrebări incomode.
Prima întrebare: de ce 80 şi nu 85 de miliarde, cum fuseserăm informaţi initial de către Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş? Nu s-a primit o explicaţie cât de cât lămuritoare.
În al doilea rând, fondul văzut drept o „oportunitate extraordinară” în dezbaterea internă este o facilitate de redresare, adică cele 16,7 miliarde nerambursabile. Principala problemă este incertitudinea surselor de constituire a acestui fond. Când alegătorii francezi au protestat, preşedintele Macron a precizat că banii aceştia vor proveni din taxe (de pildă, taxarea giganţilor digitali) şi alte venituri care nu vor afecta contribuabilul european. Deci pe sumele acestea nu se poate conta sută la sută. În plus, aceşti bani vin sub condiţia unor reforme (de pildă, închiderea unor capacităţi pe cărbune). În sfârşit, dacă un stat membru nu este mulţumit de calitatea reformelor întreprinse de alt stat poate bloca banii care ar reveni acestuia din urmă.
În centrul dezbaterii noastre interne ar trebui să se situeze capacitatea de a elabora proiecte. Mai precis, slaba capacitate de a propune și implementa proiecte de anvergură. Adevărat, mai ales că este un lucru verificat din perioadele de programare anterioare. De data aceasta, a intervenit ceva nou: principalele linii de finanţare sunt cele care se adresează digitalizării, green deal-ului, cercetării şi inovării. De pildă, pentru programul de digitalizare este alocată suma de 183 miliarde, o creştere spectaculoasă, întrucât în exerciţiul trecut nu fuseseră alocaţi decât 6,8 miliarde. De asemenea, pentru cercetare şi inovaţie sunt alocaţi 80,9 miliarde, cu 16 miliarde mai mult decât în exerciţiul trecut. Au scăzut considerabil fondurile în care ţara noastră era direct interesată, cum ar fi cele pentru coeziune, pentru agricultură şi infrastructură. Cu ce proiecte va participa România la programul de digitalizare? Nu spunem că nu ar fi posibil, dar peisajul este schimbat.
Prima condiţie a accesării acestor fonduri este iniţierea unei dezbateri transparente la nivel național pentru a vedea cum ne adaptăm noii situaţii. Nu vehicularea sumei de 80 de miliarde este răspunderea momentului, ci organizarea unei dezbateri corecte şi transparente. Nu este cazul să introducem (și) banii europeni sub cupola electorală.”
