155590 – 14072020 – Federația Sindicală Hermes nu tolerează refuzul total al oficialilor din Ministerul Educației și Cercetării de a respecta prevederile legale în vigoare și a înaintat DNA un denunț impotriva secretarului de stat Dragoș Ciuparu și a directorului ilegal al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH, Nicolae Victor Zamfir.
Este inacceptabil că Ministerul Educației și Cercetării refuza să respecte legislația în vigoare privind funcționarea Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare și a ocupării funcției de director general în INCD-uri. Semnalele de alarmă trase de către Federația Hermes sunt confirmate și de recenta investigație din ziarul Libertatea https://www.libertatea.ro/stiri/mandate-directori-institute-cercetare-ministerul-educatiei-3059886 în care se arată cum mandatele a 7 directori de INCD-uri au fost prelungite ilegal pe 6 luni, iar în cazul directorului IFIN-HH, Nicolae Victor Zamfir, pe 3 ani și 10 luni. Trebuie precizat că aceste mandate nu sunt făcute publice tocmai pentru a preveni atacarea lor în instanța de contencios administrativ și confirmă complicitatea funcționarilor MEC la emiterea acestor acte ilegale.
Din punct de vedere juridic lucrurile sunt foarte clare. Institutul National este o instituție publică, iar directorul general este funcționar public, situație confirmată și de sentințe judecătorești.
Art. 517 alin. (2) al Codului Administrativ (fosta lege a funcționarilor publici) prevede că un funcționar public, pe baza unei cereri poate fi menținut maximum 3 ani în activitate peste vârsta de pensionare:
(2) În mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.
Numirea și prelungirea mandatului unui director general este reglementată de HG 576/2016:
Art. 11 alin. (3) și (7)
(3) Directorul general, numit în condițiile alin. (1), încheie, în termen de maximum 30 de zile de la emiterea ordinului de numire, un contract de management cu conducătorul autorității publice în coordonarea căreia funcționează INCD pe o durată de 4 ani, dar nu mai mult de data îndeplinirii condițiilor de pensionare.
(7) În situația îndeplinirii de către directorul general în exercițiu a obligațiilor asumate prin contractul de management, la expirarea termenului prevăzut, părțile pot conveni prelungirea contractului, o singură dată, pe o perioadă de maximum 4 ani, dar nu mai mult de data îndeplinirii condițiilor de pensionare.
De asemenea, în data de 18.05.2020, a avut loc o întâlnire la sediul Ministerului Educației și Cercetării la care au participat 4 membri ai Consiliului Științific IFIN-HH, ministrul Monica-Mihaela Anisie, secretarul de stat Dragoș-Mihael Ciuparu și Nicolae-Victor Zamfir. În cadrul acestei întâlniri ministrul Anisie a ridicat problema legată de ordinul de numire ca director general al lui Nicolae Victor Zamfir şi a scoaterii la concurs a pozițiilor de director general pentru INCD-uri, IFIN-HH nefiind menționat. Conform celor patru martori, „Domnul Secretar de stat, Dragoş-Mihael Ciuparu, a replicat că nu a scos la concurs poziţia de director general IFIN-HH deoarece domnul Nicolae Victor Zamfir a depăşit vârsta de 65 de ani şi nu s-ar mai fi putut prezenta.”
Menținerea ilegală în funcție a lui Nicolae-Victor Zamfir reprezintă o declarație de susținere politică din partea Guvernului Orban, dincolo de lege și, în același timp, o amenințare la adresa salariaților IFIN-HH lăsați la cheremul acestui director ilegal, răzbunător, care a trecut deja la concedieri, sancțiuni disciplinare abuzive, iar alte 4 cercetări disciplinare sunt în desfășurare. Temeiul acestor cercetări disciplinare este dat de complicitatea dintre Nicolae-Victor Zamfir și Sindicatul IFIN-HH, afiliat la Federația sindicală „Alma Mater”, condus de Elena Sandu, o persoană care a depășit și ea vârsta de pensionare și este menținută ilegal în funcție, încasând sume necuvenite, tocmai pentru a introduce în Contractul Colectiv de Muncă pârghii pentru ca directorul general să poată controla salariații, libertatea de exprimare fiind considerată abatere disciplinară gravă, iar nesemnarea Fișei postului așa cum vrea directorul general se sancționează direct cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, o gravă încălcare a Codului Muncii.
Astfel, Federația Hermes a înaintat DNA denunțul penal împotriva următorilor:
Dragoș-Mihael Ciuparu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) CP rap. la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000,
Nicolae-Victor Zamfir, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH Măgurele, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) CP rap. la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000; și complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 CP rap. la art. 297 alin. (1) CP și la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, anunţă Federația Sindicală Hermes printr-un comunicat de presă.