155776 – 27072020 – Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, afirmă că ”trebuie să înţelegem cu toţii un lucru foarte simplu, indiferent de opţiunea noastră politică, oricâte eforturi ar face Guvernul, dacă împreună nu oprim răspândirea virusului Covid-19, va fi tot mai greu să revenim la normalitate şi să relansăm economia”.
Dancă pe FB: ”Încep această postare prin a spune foarte clar că relansarea economică este prioritatea noastră şi că în niciun caz nu vrem alte restricţii care pot afecta economia. Din păcate, suntem într-o nouă zi cu peste 1.000 de infectari. Vidul de legislaţie pentru combaterea răspândirii infecţiilor cu noul Coronavirus, provocat de atacuri politico-juridice iresponsabile în plină pandemie, combinat cu o propagandă obscură de decredibilizare a pericolului Covid, ne-au adus din nou într-o situaţie limită. Momentul nu este uşor din punct de vedere sanitar şi tot planul nostru de a relansa economia depinde acum de un efort comun, colectiv, naţional, de a respecta regulile pentru limitarea răspândirii epidemiei cu noul Coronavirus”.
Dancă arată că de la începutul pandemiei, Guvernul Orban a adoptat rapid toate măsurile necesare de sprijin pentru a salva locurile de muncă şi companiile de la faliment, iar în continuare, în fiecare şedinţă de guvern, ”într-un ritm fără precedent”, au fost adoptate noi programe guvernamentale pentru relansarea economică.