155849 – 31072020 – Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că abordarea președintelui Klaus Iohannis este inadmisibilă, iar ”disperarea cu care atacă PSD confirmă faptul că guvernul a pierdut controlul în gestionarea pandemiei”. ”Este inadmisibilă abordarea președintelui Klaus Iohannis, este sub demnitarea funcției publice pe care, vremelnic, o deține”, a declarat Marcel Ciolacu. El a mai spus că nu înțelege ”obsesia de a găsi vinovați în altă parte decât în datele oficiale” și că moțiunea de cenzură va fi depusă în august, pentru ca oricine, chiar și PSD, se descurcă mai bine decât PNL.
”Disperarea cu care atacă PSD confirmă faptul că guvernul său a pierdut controlul în gestionarea pandemiei. Acesta e rezultatul unei guvernări interesate doar de alegeri, de furat și de a împărți funcții publice membrilor PNL. Un haos mai mare decât e acum nu poate fi creat nici măcar de PSD, de aceea am decis depunerea moțiunii de cenzură în august”, a conchis liderul interimar al PSD.
Reacția lui Ciolacu a venit după ce președintele Klaus Iohannis a acuzat joi PSD că a creat intenționat o criză sanitară pentru ca la sfârșit să vină și să critice guvernul.
”PSD, nemulțumit de reușitele guvernului PNL a vrut să creeze o criză sanitară pentru a avea motiv să critice guvernul. PSD intenționat a creat o criză sanitară pentru ca la sfârșit să vină și critice guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate. Pentru PSD nu contează că mii de români s-au îmbolnăvit, că sute de români au murit. Pentru PSD a fost important să creeze o criză să aibă pentru ce critica Guvernul”, a declarat Klaus Iohannis.
El a mai spus că în starea de urgență, când în vestul Europei au fost multe cazuri, în România a fost epidemie, au fost decese, dar un număr foarte limitat, pandemia a fost gestionată bine de guvern.
Iohannis a acuzat PSD că a tergiversat intrarea în vigoare a noii legi referitoare la carantină și izolare.