155672 – 19072020 – Cei care nu cred în Covid-19 sunt oameni care fie se tem de schimbări, fie simt nevoia imperioasă de a avea certitudini, fie sunt ”rebeli fără cauză”. De toți aceștia profită cinicii, care s-au prins că pot să câștige de pe urma primilor capital de imagine, capital de putere sau foarte mulți bani, spune prof. univ. dr. Dumitru Borțun.
În aceste luni de pandemie am văzut cam tot ce nu ne-am fi imaginat că o să vedem atunci când ea s-a declanșat. Si proteste împotriva ”dictaturii sanitare”, și politicieni de nivel înalt care neagă efectele virusului, și vedete TV care au sfidat Covid-19 dar au ajuns pe patul de spital. Am aflat că pe litoral distracția e la volum maxim și am văzut că pe drumurile spre munte cozile se întind pe kilometri întregi, ca și când n-ar mai veni o vacanță de vară și în 2021.
Un etern candidat s-a dus de bunăvoie să se infecteze, iar în biserici credincioșii au fost împărtășiți cu aceeași linguriță, după ce și-au simțit unul altuia răsuflarea caldă pe obraz datorită apropierii și a lipsei măștilor sanitare.
Cine sunt cei care bagatelizează gravitatea unei boli atât de ușor transmisibile deși ea poate face adevărate ravagii în organismul uman? Și cum am ajuns în situația asta?
”Noi acum nu facem decât să plătim nota de plată a desconsiderării, marginalizării, eludării educației”, explică Dumitru Borțun, doctor în filosofie și profesor universitar de ”Etică în comunicare” la SNSPA, președintele Juriului de Onoare al Asociaţiei Române de Relaţii Publice, pentru cititorii Spotmedia.ro:
Cine sunt cei care nu cred în Covid-19?
”Cei care nu cred un adevăr sunt de obicei oameni care nu vor să îl primească în viața lor, pentru că odată acceptat un adevăr trebuie să îți organizezi viața în funcție de el. Asta înseamnă schimbări – în obiceiuri, în tabieturi, în rutină. Înseamnă să te schimbi tu, pentru că nu îți poți schimba modul de viață dacă nu te schimbi tu. Înseamnă obiceiuri noi. Oamenii ăștia nu vor să facă asta, se tem să facă schimbări. Și atunci spun că e un fals, că nu e adevărat.
În a doua categorie sunt cei care nu au ”rezistență la incertitudine”, e un termen special folosit de psihologi. Nu toți au capacitatea de a spune ‘Nu știu’. Bunul simț îmi spune să pun răul înainte ca să nu mor din prostie (nici din a mea, nici din a altuia). În sensul ăsta președintele Iohannis a avut mare dreptate când a spus ‘ori ești precaut și te protejezi, ori ești prost’.
(…) Dânsul e și profesor ca formație, iar acum are de-a face cu cei din ultimele bănci: recalcitranții, corigenții, repetenții, cei care trec cu chiu cu vai prin școală, copiază la lucrări și ies cu o diplomă. Acești oameni sunt incapabili să înțeleagă acest comportament de om educat: ‘Nu știu și recunosc că nu știu, dar îmi iau măsuri de prevedere tocmai pentru că nu știu ce să cred’. Deci a doua categorie este a celor care simt nevoia imperioasă de a avea certitudini și atunci fug pe o teorie a conspirației”, spune Dumitru Borțun.
Acestora li se mai adaugă o a treia categorie, ”cea a rebelilor fără cauză”, continuă prof. dr. Borțun.
”Aceștia sunt de nevindecat. Îi găsim în toate epocile istorice, în toate culturile, în toate civilizațiile, și printre noi, și în America, și în Marea Britanie. Din păcate, în unele țări au ajuns la butoane, cum s-a întâmplat în UK sau în SUA, iar atitudinile lor au făcut ravagii: ’Nu îmi pasă, eu sunt deasupra virușilor, mie nu mi se poate întâmpla, este minor pericolul’. Boris Johnson s-a îmbolnăvit el însuși, iar Donald Trump este acuzat pentru consecințele foarte grave ale comportamentului său. (…) Sunt rebelii fără cauză, eternii contra”, explică Dumitru Borțun pe Spotmedia.ro