Acasă Social Centrul de Excelență NATO în domeniul HUMINT din Oradea a împlinit 10...

Centrul de Excelență NATO în domeniul HUMINT din Oradea a împlinit 10 ani 

DISTRIBUIȚI

155822 – 29072020 – Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat miercuri, 29 iulie, la ceremonia organizată cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea Centrului de Excelență NATO în domeniul HUMINT din Oradea.

La festivitate au mai luat parte reprezentanți ai unor structuri ale Alianței Nord-Atlantice și ai națiunilor contributoare.

”Faceți parte dintr-o structură de elită a NATO, iar rezultatele muncii, expertizei și dăruirii dumneavoastră se regăsesc în aprecierile constante ale aliaților și partenerilor noștri. Centrul de Excelență de la Oradea a devenit principalul agent de transformare al Alianței în domeniul HUMINT, prin dezvoltarea și implementarea de politici și strategii noi, în scopul îmbunătățirii capabilităților operaționale în beneficiul forțelor aliate și al desfășurării cu succes a misiunilor și operațiilor NATO”, a declarat șeful Statului Major al Apărării.

Centrul de Excelență NATO în domeniul HUMINT (HCOE) din Oradea a fost acreditat și activat ca organizație militară internațională de Consiliul Nord-Atlantic la data de 29 iulie 2010. Într-un deceniu de activitate, 1.400 de specialiști au fost pregătiți aici pentru misiuni în domeniul culegerii de informații.

În afară de specialiști din România, la Oradea lucrează experți din opt țări aliate – Cehia, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, SUA, Turcia și Ungaria.

Datorită rezultatelor excelente obținute de personalul său, Centrul de Excelență de la Oradea a devenit principalul furnizor de expertiză HUMINT (informații din surse umane) în cadrul serviciilor de informații militare din NATO. Foto: MApN.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.