155533 – 09072020 – Situația actuală este o răscruce importantă la nivel de societate și de individ. Oamenii sunt la o intersecție cu multe direcții provocatoare în viața lor. Antreprenorii sunt la o răscruce cu multe provocări pentru afacerile lor. Se uită în viitor și nu pot prognoza nimic clar, structurat, în raport cu care să ia decizii importante, iar ceea ce observăm zilele acestea, este că aleg:
- fie o strategie de tipul încercare-eroare: “Facem așa, vedem ce-o ieși.”
- fie una de așteptare: “Hai să vedem ce fac și ceilalți și apoi facem și noi.”
- fie una de acțiune cu orice preț: “Pe cai, oștenii mei! Mai bine murim în luptă decât să ne predăm.”
Este o simplificare grosieră, recunosc, dar în lipsa unor repere de tipul “așa, da”, oamenii caută soluții în care apare mantra “totul sau nimc”. Și nu pot trece pe lângă ea ca și când nu ar exista.
Să intrăm puțin în destructurarea acestor situații, fără a avea pretenția că am înțeles totul, sau că măcar știm “de ce-urile” din spate. Doar să vedem dacă putem face ceva pentru a reduce limitările și a mări șansele de a reuși.
Când este vorba de “totul sau nimic” luăm în calcul trei elemente:
- Atitudinea
- Acțiunea
- Rezultatele
Atitudinea de tipul “totul sau nimic”
O atitudine de “totul sau nimic” pare a fi una propice situațiilor de criză. Îngustează foarte mult opțiunile și nu lasă ca timpul să fie irosit pe analize inutile. Ne mobilizăm pentru că așa nu avem nimc de pierdut. Nu știm ce vom câștiga, dar măcar știm că nu vom pierde.
Într-un context predictibil ca durată – “va fi o perioadă de încercări de o lună” – această atitudine poate da randament pentru că apare un angajament. Psihologic ne putem înhăma la ceva care are o finalitate previzibilă și apropiată.
În același timp, dacă este depășit acest termen sau rezultatele sunt sub un nivel considerat ok, toată oboseala acumulată și stressul adiacent fac ca orice căzătură să fie cu zgomot. În echipă pot apărea nemulțumiri, renunțări, plângeri, iar boala cea mai gravă, neîncrederea, face ravagii. Dacă “terenul” era slab de dinainte de pandemie, viteza cu care se deteriorează situația crește.
Pentru tine: Ca lider, ca antreprenor, cum îți poți gestiona propria atitudine ca să nu ajungi rapid de la “ceva” la “nimic”? Ce ingredient, ce tip de mesaj folosești?
Acțiunea de tipul “totul sau nimic”
Acțiunea de tipul “totul sau nimic” se bazează pe atitudinea de mai sus și pe un soi de disperare. Incertitudinea crează o mare nevoie de a avea cât mai puține opțiuni și, cel mai adesea, acestea sunt opozabile și chiar sunt de tipul “ori la bal, ori la spital”.
E nevoie de multă disciplină, de o mână autoritară. Un șef care este autoritar “pe timp de pace”, în situații de criză va încerca să mai crească autoritarismul crezând că așa va trece trupa peste marile încercări. Orice lăcătuș știe că dacă strângi un șurub dincolo de o limită ceva se întâmplă: ori se sparge ceva, ori se rupe altceva. Mai bine îl arunci. Iar dacă un om simte că, în curând, va fi un moment în care va fi aruncat, loialitatea lui nici din frică nu mai funcționează.
Pentru tine: Ce alternativă ai pentru a ține corabia pe val fără a arunca marinarii peste bord? Ce lucru paradoxal ai putea face care să crească loialitatea fără a crește însă starea de frică a echipei față de tine și de deciziile tale?
Rezultatele de tipul “totul sau nimic”
Rezultatele de tipul “totul sau nimic” țin de așteptări, de speranța că, dacă facem ceva, sigur va fi bine. Speranța este cea care stă în spatele acestor așteptări. Așteptările de tipul “totul sau nimic” aduc o presiune în plus care, paradoxal, nu cresc optimismul, ci anxietatea: “dar, dacă nu obținem ce ne-am propus?”
În momentul în care transmiți acest tip de așteptări în echipă, aparent lumea simte un impuls de energie, numai că îndoiala diluează încet-încet încrederea. Și, astfel, predicțiile de tipul “nu vom obține” se adeveresc.
În situația de față e multă loterie, dar dacă, măcar un singur rezultat este împlinit, hormonul reușitei – dopamina –își face treaba și poate schimba starea de spirit înspre optimism. Speranțele deșarte, iluzorii sunt otravă cu efect întârziat. O reușită, cât de mică, poate schimba percepția conducând spre acel optimism sănătos.
Pentru tine: Câtă relativitate transmiți în mesaj? Cât de mult așteptările sunt despre a trăi la limită, cu multă adrenalină? Sau câtă plasă de siguranță și alternative transmiți?
La răscruce de crize
Suntem la o răscruce de crize. Dacă ne epuizăm toată energia acum, de unde să mai avem și pentru etapa x+1? Este o călătorie de anduranță cu care nu suntem obișnuiți, pentru că viitorul, țintele de atins sunt foarte incerte. Ce putem face?
Nassim Taleb, celebrul autor al cărților „The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable” (2007) și “Antifragile: Things That Gain from Disorder” (2012) vorbea de o reevaluare a caracteristicilor în astfel de perioade:
- Fragile sunt aspectele care sunt deteriorate prin expunerea la distorsiunile mediului, mai ales când nu ne dorim astfel de provocări, de dezordine
- Robuste sunt aspectele care nu se modifică, ci par a rămâne aceleași, iar
- Anti-fragile sunt aspectele care beneficiază prin expunere, chiar dacă e vorba de o vulnerabilitate anterioară.
Pentru o mentalitate de tip anti-fragil, care să ne ajute să trecem prin crize, nu trebuie să îndrăgim dezordinea sau haosul; avem nevoie, însă, să înțelegem și să acționăm în consecință:
- Mai mult ca oricând, oamenii resimt nevoia unui cerc al siguranței în interiorul echipei. Mesajele și acțiunile noastre ca lideri, ca antreprenori, induc starea de siguranță sau, dimpotrivă, de nesiguranță. Suntem onești dacă le spunem oamenilor din echipă că nu știm încă cum arată viitorul, dar că avem datoria să ne uităm fără speranțe deșarte, dar cu optimism.
- Fundamental, în această perioadă, deși multe industrii par bulversate, provocările sunt aceleași: găsirea de clienți noi, menținerea celor existenți, gestionarea corectă a cash-ului. Contextul însă este atât de diferit pentru că nu înțelegem încă comportamentul clienților, iar sursele de finanțare cer garanții de cel puțin 4 ori mai mari decât ceea ce oferă.
- După fiecare etapă, să prețuim ceea ce am reușit și să extragem lecțiile. Chiar dacă pare un exercițiu de școală primară, ciclul încercare-eroare însoțit de învățare pare un mod mai bun de a acționa decât “totul sau nimic”, deoarece avem nevoie de o cale de retragere și de reconsiderare a acțiunilor.
- Recompensarea acțiunilor de echipă și nu a celor individuale este esențială. Mai mult că oricând “a reuși împreună” este o dezirabilitate, dar și o condiție a depășirii situației curente.
- A nu face nimic a reprezentat o posibilă soluție la început; a aștepta să vedem ce fac ceilalți, la fel. Dar, una dintre consecințe este că ne diminuăm apetitul de a acționa, de a ne asuma riscuri. Poate că miza este de supraviețuire și nu de profituri. Cine știe?
În loc de concluzie
Așa cum spunea un client drag mie: “Poate că, de fapt, nu ne pregătim să trecem prin aceste crize, ci ne pregătim să creștem pentru etapa de dezvoltare de după criză. Iar echipele cu care reușim să trecem prin criză sigur vor fi pregătite de dezvoltare”. Și acest antreprenor este la răscruce de crize. Preferă, însă, să se uite în zare și să fie cu picioarele pe pământ.
