155576 – 13072020 – Europarlamentarul PMP Traian Băsescu îi transmite prim-ministrului Ludovic Orban să acționeze pentru diminuarea efectelor pandemiei COVID-19 întrucât are instrumentele legislative necesare pentru a face asta.
Băsescu: ”Dragă Orban, călătorului îi șade bine cu drumul…
România a semnat un Tratat Interguvernamental transpus în legislația română prin HG nr.758/2009 și operaționalizat prin ordinul ministrului nr.1638/2014, pentru punerea în aplicare a Regulamentului Internațional de Sănătate 2005 al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
De asemenea, există Decizia COM (2011/866 – 2011/0421), care transpune Regulamentul Internațional de Sănătate și dezvoltă la nivel european un sistem de alertă pentru lupta împotriva transmiterii epidemiilor și pandemiilor și care este parte a sistemului global coordonat de OMS.
Ai deci și un Tratat Interguvernamental și o Decizie a Parlamentului European și a Consiliului, privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate.
Așadar, ai toate instrumentele legale să acționezi pentru diminuarea efectelor pandemiei COVID-19. Dacă o faci sau nu, depinde doar de tine, instrumentele legislative le ai. Toate documentele de reglementare, fie că sunt europene, fie că sunt naționale sau ținând de ONU, ca Tratat Interguvernamental, asigură elementele esențiale și obligatorii de punere în aplicare a mecanismelor de luptă împotriva epidemiilor și pandemiilor.
Tu și guvernul, dispuneți de toate mijloacele legale pentru protejarea propriului popor de epidemii și pandemii și în același timp aveți obligații majore față de comunitatea internațională.
Nu mai sta inutil la mâna PSD-ului, care nu face decât un joc de extindere a pandemiei în populația țării.
ACȚIONEAZĂ! Dacă nu, ”hasta la vista, baby”! Vezi titlul”.