Acasă Social ANOFM: Documentele pentru decontarea a 41,5% din salariul de bază al angajaților...

ANOFM: Documentele pentru decontarea a 41,5% din salariul de bază al angajaților reveniți din șomaj tehnic pot fi depuse pe platforma aici.gov.ro

DISTRIBUIȚI

155621 – 16072020 –Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) transmite angajatorilor că pot încărca pe platforma aici.gov.ro documentele necesare pentru decontarea a 41.5% din salariul de bază pe luna iunie al angajaților reveniți din șomaj tehnic.

Transmiterea documentelor prin Registratura electronică asigură procesarea mai rapidă, o evidență mai bună a actelor transmise și facilitează accesul la formularele ce trebuie completate.

Angajatorii ai căror angajaţi au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii şi nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, începând cu data de 1 iunie 2020, beneficiază de decontarea unei părți din salariu.

Suma care se decontează din bugetul asigurărilor pentru șomaj reprezintă  41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare.

Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligația de a menţine raporturile de muncă ale salariaților până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri și a situației în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului.

Pentru decontarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de prevederile OUG 92/2020 şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun documentele prevăzute în textul ordonanței.

ANOFM amintește că numărul unic de telefon – 021.444-0000, la care cetățenii pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la șomajul tehnic, la facilitățile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020 precum și prin prevederile OUG 92/2020 este în continuare disponibil. Call-centerul va funcționa în același interval orar ca și până în prezent, respectiv între orele 09:00 – 16:00 de luni până joi și vineri între 09:00 – 13:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.