155742 – 23072020 – Ion Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a participat la ceremonia prilejuită de sărbătorirea a 156 ani de existenţă instituţională a Poliției de Frontieră, în prezența conducerii I.G.P.F.
Ministrul Afacerilor Interne a subliniat importanța strategică a Poliției de Frontieră: „Sunteți o instituție de elită atât de necesară poporului român, voi sunteți cei care protejați o țară (…). Mai ales în ultimele luni, polițiștii de frontieră au desfășurat o activitate intensă care a făcut cinste atât ministerului, cât și României prin modul în care au gestionat situațiile create la frontiere în contextul pandemiei.(…)”
De asemenea, le-a mulțumit polițiștilor de frontieră pentru standardele înalte la care înțeleg să își facă datoria depunând un efort titanic atât pentru a gestiona traficul în punctele de trecere a frontierei, cât și în lupta cu contrabandiștii și migrația ilegală.
Cu această ocazie, ministrul Ion Marcel Vela a acordat distincţia „Poliţistul de frontieră al anului 2020” pentru devotament, profesionalism şi merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu comisarului şef de poliţie Mihail-Cosmin Boldiș din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea și agentului de poliţie Iulian-Eusebiu Macarie, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat.
Totodată, chestorul principal de poliţie Liviu Bute a felicitat poliţiştii de frontieră care își fac datoria cu profesionalism și corectitudine, avansând în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative un număr de 140 de poliţişti de frontieră – ofiţeri şi agenţi.