155205 – 19062020 – „La inceputul acestei luni am depus cererea de finantare pentru proiectul inscris în POIM – reabilitarea retelei de termoficare din Bucuresti, proiect major de investitii. Sistemul de termoficare este foarte imbatranit si afectat, de aceea sunt si probleme legate de alimentarea cu agent termic în Municipiul Bucuresti. A trebuit sa facem eforturi considerabile pentru a recupera timpul pierdut in timpul mandatului primarului intermar PNL, care timp de un an nu a depus niciun document la Bruxelles pentru a atrage aceste finantari nerambursabile”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.
Primarul general a explicat că experții PMB au depus oficial aplicația de finanțare pentru „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, prin sistemul MySmis. Proiectul este în acest moment în evaluare, la Ministerul Fondurilor Europene.
- PMB a obținut din partea experților Jaspers documentul final de aprobare a proiectului fără comentarii sau observații substanțiale, aceasta însemnând acceptul lor în privința transmiterii proiectului către Comisia Europeană.
- De asemenea, în primăvară, PMB a depus oficial notificarea ajutorului de stat la DG Competition (Comisia Europeană), după aproximativ un an de zile în care s-a analizat, potrivit procedurilor europene, prenotificarea ajutorului.
- Proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, ce vizează reabilitarea a peste 200 de km de conductă transport agent termic și are o valoare de 330 milioane euro, din care fonduri nerambursabile în valoare de 278 milioane euro
- Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM) – Obiectiv Specific 7.2: Creşterea eficienței energetice în sistemul centralizat de furnizare a energiei termice în Municipiul Bucureşti;
- Apelul de proiecte a fost lansat în luna aprilie 2020, dupa constatarea de catre AM POIM a maturitatii proiectului si a eforturilor depuse;
- Documentația complexă necesară acestei investiții și corespondența cu Comisia Europeană (DG Competition) au fost realizate în actualul mandat – începând cu „Strategia de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din Municipiul București” (2017), studiul de fezabilitate (2017 – 2019), analiza cost beneficiu – parte integrantă a aplicației de finanțare – (2017-2019), realizate cu suportul experților JASPERS, cele 43 de avize aferente certificatului de urbanism (2018-2019), și până la planul tarifar, analiza instituțională (definitivata dupa delegarea serviciului catre noul operator Termoenergetica) și planul de publicitate (ianuarie 2019 – aprilie 2020), analiza prenotificarii ajutorului de stat depusa la DG Competition (2019-2020), depunerea notificarii ajutorului de stat la DG Competition (2020), studiu de schimbari climatice, cererea de finanțare (2018-2020 – document ce a suportat mai multe modificari ca urmare a schimbărilor apărute datorita situatiei instututionale și a observațiilor primite de la experții JASPERS și AM POIM